Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

De ce a urat Steve Jobs sistemul Android

De ce a urat Steve Jobs sistemul Android


Steve Jobs ne-a parasit acum sase luni, insa abia acum planurile lui pentru Apple incep sa prinda contur.

In biografia sa oficiala, scrisa de Walter Isaacson, fondatorul Apple pare sa se fi intors impotriva sistemului de operare Android catre sfarsitul vietii. Insistand asupra faptului ca Google ar fi furat conceptul de la iOS, Jobs a declarat un "razboi termonuclear" impotriva Android, scrie Mashable.

Recent, seful de la Google, Larry Page, a incercat sa desfiinteze acuzatiile. Page a declarat ca atacurile lui Jobs au fost doar "pentru show" si ca "este folositor pentru ei sa simta un concurent direct si sa se mobilizeze in privinta acestui aspect".

Insa Isaacson a reactionat, declarand ca importanta pe care Jobs a acordat-o acestui subiect nu trebuie subestimata.

"Legea noastra spune asa: Google, ne-ai furat iPhone-ul, ne-ai compromis vanzarile! Mare hot! Ei vor sa ucida iPhone-ul. Nu ii vom lasa! Nu este o chestiune legata de bani. Nu ma poti plati, sunt aici sa te distrug!", i-ar fi marturisit Jobs lui Isaacson, potrivit biografiei.

Prieteni si dusmani

Si seful de la Microsoft a fost victima reprosurilor lui Jobs. El l-a acuzat si pe Bill Gates de furt, in cazul sistemului de operare Windows.

De altfel, una din trasaturile sale de geniu si in acelasi timp slabiciunea lui a fost tocmai aceasta: putea fi cel mai bun prieten cu cei mai mari dusmani.

Cu toate acestea, in cazul lui Page, Jobs a fost mai rezervat. Era mai in varsta, mai intelept si mai preocupat de tinerele talente.

De ce era Jobs plin de ura

Jobs era convins ca Eric Schmidt, fost membru al boardului Apple, a incercat sa creeze un competitor pentru iPhone, inspirandu-se tocmai din evolutia acestui produs.

Android a fost lansat la un an dupa primul iPhone, iar Schmidt a plecat de la Apple la Google, dupa inca un an, deschizand un conflict intre cele doua companii. Jobs nu l-a iertat niciodata. In schimb, a invins Google cu iPhone-ul care s-a bucurat de un succes rasunator.

Cu toate acestea, au inceput curand sa apara telefoane similare, cu sisteme de operare similare, provenind de la o companie al carui CEO a fost in boardul Apple si care a avut acces la planurile iPhone, inca de cand era doar o schita. Pana si cel mai placid CEO s-ar fi infuriat in astfel de circumstante, iar Jobs, intr-adevar, a consumat multa energie pentru a-l opri.

Insa ce ar fi insemnat de fapt acel "razboi termonuclear", de care a mentionat Jobs? Probabil ca o sumedenie de procese, o politica de achizitie a brevetelor, mai agresiva. Jobs s-ar fi asigurat ca fiecare versiune de iPhone va umili smartphone-urile care functioneaza cu Android.

Asadar, probabil ca n-ar fi fost vorba tocmai de "show", de un pretext de motivare. Avand in vedere obsesia, dezgustul pentru Android, Jobs nu ar fi renuntat niciodata sa-l urasca, sa incerce sa-l distruga. Si poate, in functie si de viziunea lui Tim Cook, Apple nici nu a renuntat la acest obiectiv.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2795 ori