Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Un studiu Oracle arata ca inteligenta artificiala si contabilitatea nu fac casa buna

Un studiu Oracle arata ca inteligenta artificiala si contabilitatea nu fac casa buna


Majoritatea echipelor de audit financiar nu dispune de abilitatile necesare care sa vina in sprijinul transformarii digitale si nu a folosit inteligenta artificiala (AI) in finante, releva un studiu de piata efectuat de Asociatia Internationala a Contabililor Publici Autorizati din America (AICPA), in colaborare cu Oracle.

Raportul "Agile Finance Unleashed: The Key Traits of Digital Finance Leaders", dat miercuri publicitatii, mentioneaza, totusi, ca liderii din domeniul financiar utilizeaza tehnologii avansate si stabilesc standardele in "excelenta operationala".

Astfel, 86% dintre directorii de organizatii din sectorul financiar digitalizat dispun de un tip de gandire orientat spre amplificarea digitalizarii, care le ofera un acces mai mare la procesul de automatizare inteligenta si la intelegerea tehnologiilor, precum inteligenta artificiala si blockchain.

In plus, aproape trei sferturi dintre acesti lideri (73%) centralizeaza expertiza in materie de finante intr-un "Centru de excelenta", la nivel mondial.

Potrivit sursei citate, 46% dintre liderii financiari care au competente in domeniul tech au raportat o crestere pozitiva a veniturilor, comparativ cu doar 29% dintre liderii care nu se pricep in acest domeniu.

Cu toate acestea, doar 11% dintre respondenti au implementat inteligenta artificiala in departamentul de finante, iar 90% afirma ca echipele lor de audit financiar si contabil nu au abilitatile necesare care sa sprijine transformarea digitala a companiei.

La nivel general, rezultatele cercetarii de specialitate arata ca 89% dintre organizatii nu au folosit inteligenta artificiala in finante, in timp ce numai 10% dintre echipele de experti contabili considera ca au abilitatile necesare pentru a sprijini transformarea digitala a firmelor din care fac parte.

Studiul realizat de AICPA si Oracle a fost intocmit pe mai mult de 700 de lideri globali din domeniul finantelor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2289 ori