Studiu: Anul 2014 va fi dificil pentru piata IT, dar sunt factori care vor determina cresterea

Luni, 13 Ianuarie 2014, ora 16:16
2700 citiri
Studiu: Anul 2014 va fi dificil pentru piata IT, dar sunt factori care vor determina cresterea

Anul 2014 va fi dificil pentru piata IT. In timp ce subiecte precum cloud computing, analytics/big data, digital, mobilitate si securitate vor genera oportunitati substantiale de crestere pentru industria IT, modificarile modelelor de operare si livrare - in special modelele cloud si offshore - vor avea in continuare un efect negativ asupra pietei.

Piata IT este din ce in ce mai mult impartita in doua segmente principale cu dinamici contrare: in timp ce o parte din piata "traditionala" va scadea chiar mai rapid decat pana acum, segmentele "inovatoare" vor genera o crestere de doua cifre pentru cei ce pot sa le abordeze eficient, conform prognozei Pierre Audoin Consultants (PAC) privind tendintele actuale din industria IT.

"Este evident ca piata IT europeana nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor in 2013. Iar 2014 nu va aduce, in mod sigur, nicio accelerare majora! Totusi, va incepe o redresare progresiva in cursul anului, mai devreme sau mai tarziu, in functie de tara," afirma Christophe Chalons, Chief Analyst al grupului PAC.

Avand in vedere toate tendintele si noile oferte care ar trebui sa redreseze piata IT - cloud computing, analytics/big data, digital, mobilitate si securitate - situatia actuala a pietei pare destul de pesimista; o anumita stagnare reiese din performanta celor mai multi lideri traditionali de pe piata de servicii IT, care au afisat pana acum venituri constante sau chiar mai mici pentru 2013, in lume si mai ales in ceea ce priveste activitatea lor din Europa.

Cloud computing-ul va transforma piata

Utilizatorii vor sa cheltuiasca mai putin pentru tehnologia traditionala si sunt dispusi sa investeasca economiile obtinute in inovatii. Pentru a realiza acest lucru, transformarea va fi esentiala. Cloud computing-ul se va afla in centrul acestei transformari, atat privind infrastructura cat si aplicatiile.

Pe de o parte, trecerea la modele cloud (mai ales IaaS, imbinand cel privat cu cel public in modele hibride, si SaaS) va contribui la reducerea costului total implicat de IT, pe langa noi imbunatatiri in industrializare, automatizare, standardizare si offshore, care afecteaza mai ales aplicatiile back-office.

In ceea ce priveste infrastructura, cloud computing are asupra activitatii furnizorilor de IT un impact similar cu acela al internetului asupra firmelor de telecomunicatii in ultimul deceniu.

Totusi, se previzioneaza si ca SaaS va determina o crestere accentuata a pietei de consultanta. Pe termen mediu, SaaS va genera oportunitati substantiale pentru integrare, deoarece "noile" aplicatii trebuie integrate atat intre ele cat si cu structura traditionala. Aparitia solutiilor best of breed/stand alone in modelul SaaS, care imbunatatesc sau uneori chiar inlocuiesc ERP-ul traditional, monolitic, intareste nevoia de integrare.

Pe de alta parte, cloud computing este si in centrul IT-ului inovator, deoarece ofera agilitatea si viteza necesare pentru a implementa noi aplicatii si modele de business, legate mai ales de digitalizarea tot mai mare a economiei. Aceasta digitalizare a tulburat lanturi intregi de valori, ecosisteme si peisajul competitiv din toate industriile - iar procesul de transformare se va accelera si mai mult.

"Fara indoiala, vor fi oportunitati interesante, atat legate de IT-ul 'traditional', cat si de cel 'inovator'. Totusi, piata va fi mai dificila decat oricand, obligand furnizorii sa isi imbunatateasca profilul si sa isi defineasca mai bine punctele forte si valoarea adaugata. Cloud computing, analytics, mobilitatea, aplicatiile digitale si securitatea vor fi segmentele cele mai importante pentru crestere la nivel de piata; dar vor exista in continuare oportunitati substantiale in IT-ul traditional, in special privind servicii ca gestionarea aplicatiilor si externalizarea infrastructurii. Indiferent de segment, 'traditional' sau 'inovator', modelul potrivit de afaceri, care include atat modelul potrivit de livrare, precum si valoarea adaugata, va face diferenta", a concluzionat Christophe Chalons.

#piata it, #studiu it, #evolutie piata, #PAC studiu , #Stiri Software