Veniturile colectate de ANAF la buget au urcat in august cu 17%

Joi, 02 Septembrie 2010, ora 16:19
885 citiri
Veniturile colectate de ANAF la buget au urcat in august cu 17%

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a colectat in august venituri bugetare de 11,12 miliarde de lei, in urcare cu 17,25% fata de aceeasi perioada a anului trecut, rezultatul fiind in mare parte datorat majorarii TVA, categorie care a adus incasari cu aproape 50% mai mari, potrivit Mediafax.

Veniturile realizate au fost cu 0,05% peste programul bugetar rectificat.

In structura, veniturile bugetului de stat au fost de 7,69 miliarde de lei, cu 5,53% peste prevederile bugetare si cu 34,35% mai mari decat veniturile perioadei similare din 2009, Din impozitul pe profit au intrat la buget 316,77 milioane de lei, cu 35,41% peste incasarile lunii august 2009, in timp ce din impozitul pe venit si salarii incasarile au fost de 1,33 miliarde de lei, cu 3,88% mai mici fata de luna august 2009 si cu 10,4% mai mici fata de prevederile bugetare.

Incepand cu luna august incasarile sunt mai mici ca urmare a diminuarii veniturilor aferente angajatilor din sistemul bugetar.

TVA a adus la buget o suma de 3,63 miliarde de lei, cu 9,35% peste prevederile bugetare si cu 46,89% peste incasarile din august 2009.

Veniturile realizate din accize au urcat cu 17,13% la 1,39 miliarde de lei, iar fata de prevederile bugetare au inregistrat o crestere cu 12,6%.

La bugetul asigurarilor sociale de stat, incasarile au totalizat 2,32 miliarde de lei, in scadere cu 9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar si cu 11,45% fata de prevederile bugetare.

Bugetul Fondului national unic de asigurari de sanatate a realizat venituri de 996,21 milioane de lei, cu 9,03% sub luna august 2009 si 92,90% din prevederile bugetare.

Veniturile la bugetul asigurarilor pentru somaj au scazut, de asemenea, la 98 milioane de lei si au fost cu 17,68% sub prevederile bugetare.

"Urmare analizei incasarilor din ultimele trei luni sunt increzator ca pana la sfarsitul anului o sa reusim sa mentinem acest trend crescator al veniturilor bugetare comparativ cu anul trecut.

Acest lucru va fi posibil, in primul rand, printr-o crestere a gradului de conformare al contribuabililor, dar si prin intensificarea actiunilor de executare silita si a actiunilor de control si inspectie fiscala realizate de ANAF", a declarat intr-un comunicat presedintele institutiei, Sorin Blejnar.

Cumulat, pe primele 8 luni ale anului 2010, ANAF a realizat venituri bugetare de 90,4 miliarde de lei, cu 0,01% peste programul rectificat in conformitate cu prevederile legilor bugetare anuale si cu 1,97% mai mult fata de veniturile realizate in aceeasi perioada a anului 2009.

Dupa primele sapte luni, bugetul general consolidat a inregistrat un deficit de 20 de miliarde de lei, echivalentul a 3,9% din PIB, dupa ce a urcat in luna iulie cu aproape doua miliarde de lei. 

#anaf, #buget, #venituri , #stiri Sorin Blejnar