Oprescu: Bugetul Capitalei trebuie votat din nou

Marti, 22 Martie 2011, ora 12:30
1617 citiri
Oprescu: Bugetul Capitalei trebuie votat din nou

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, marti, ca bugetul Capitalei pe 2011 trebuie votat din nou, sustinand in acelasi timp ca Ministerul de Finante a respins forma cu amendamentele PDL, aprobata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) in 28 februarie, informeaza NewsIn.

Edilul-sef al Capitalei a mai spus ca ar exista un ordin al ministrului de Interne privind alocarea a circa 300 de milioane de lei pentru subventionarea energiei termice in Capitala.

Oprescu a facut aceasta precizare pentru a demonta argumentele consilierilor PDL despre care spune ca, la sedinta de aprobare a bugetului, au taiat bani de la proiecte prioritare ale orasului, pentru a-i da regiilor si, implicit, pentru a asigura subventiile.

In acelasi context, prefectul municipiului Bucuresti, Mihai Atanasoaei, a afirmat, luni, ca bugetul Capitalei, in forma prezentata institutiei prefectului, pentru a se constata legalitatea sa, contine erori grave, cum ar fi faptul ca nu ia in considerare amendamentele propuse si votate de CGMB.

Analiza prefecturii a scos la iveala peste 30 de situatii in care suma de bani pentru unele institutii, investitii sau pentru unele capitole generale nu este aceeasi cu suma prevazuta in amendament sau in propunerile primarului. Astfel, la venituri, primarul a propus suma de 5,14 miliarde lei, consiliul a votat 4,74 miiliarde lei, iar in forma scrisa transmisa prefectului apare suma de 4,71 miliarde lei.

Potrivit prefectului, primarul sau CGMB poate convoca o sedinta in care sa fie corectate erorile.

#subventionarea energiei termice, #bugetul capitalei, #buget, #sorin oprescu, #primarul capitalei , #stiri Sorin Oprescu