Primaria Capitalei pierde, la rectificare, circa 270 de milioane de lei

Joi, 22 Octombrie 2009, ora 17:03
2525 citiri
Primaria Capitalei pierde, la rectificare, circa 270 de milioane de lei

Bugetul Primariei Municipiului Bucuresti a fost redus, la rectificare, cu 270 milioane de lei, conform proiectului de hotarare adoptat, joi, in sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti, informeaza NewsIn.

Pierderea banilor din bugetul Capitalei este cauzata de lipsa proiectelor de investitii, a explicat, pentru NewsIn, viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu.

"Anul trecut, nu am reusit sa cheltuim 400 milioane lei, anul acesta aproape 300 milioane lei, pentru ca nu avem proiecte de investitii, nu avem lucrari noi. Capitala, care prin firmele existente aici aduce 22% din PIB-ul tarii, nu poate sa dea de lucru acestora, pentru ca nu facem investitii", spune Raicu.

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, tot joi, ca lipsa proiectelor de investitii a fost cauzata de alte institutii ale statului.

In primele noua luni ale acestui an, din bugetul de 5,43 miliarde lei au fost cheltuiti 2,21 miliarde de lei (circa 40,7%), arata datele bugetului rectificat, obtinut de NewsIn.

Tot aceste date arata ca primaria nu va cheltui 274,9 milioane lei din credite externe: 153,7 milioane lei din imprumuturile de la BEI, BERD si BIRD si 132,7 milioane lei din imprumutul de obligatiuni.

"Banii din imprumutul de obligatiuni vor ramane in depozite si vor aduce dobanda", explica Raicu.

Din datoria publica facuta de imprumuturile externe si interne, Primaria Municipiului Bucuresti va plati, in acest an, 189 milioane lei, cu 15,37 milioane mai putin decat prevederile initiale.

Printre singurele plusuri la buget se afla suma de 61 milioane lei provenind din fonduri externe nerambursabile, in conditiile in care in bugetul initial era prevazuta doar suma de 661.000 lei provenind din acesta sursa.

Practic, prin rectificarea de joi, o serie de institutii din subordinea primariei pierd bani in acest an: Administratia Strazilor pierde 112,3 milioane lei, Administratia Lacuri 32,2 milioane lei, Directia Trasporturi 10,3 milioane lei, Administratia Cimitirelor 8,4 milioane lei.

Reducerile vin ca urmare a cheltuielilor facute de aceste administratii la 30 septembrie: Administratia Strazilor a cheltuit 192 milioane lei din cele 533 milioane prevazute in bugetul pe 2009, iar Administratia Lacuri 81,9 milioane lei in 164,96 milioane lei alocate initial.

Pe langa aceste institutii care pierd bani, exista altele care isi suplimenteaza bugetul.

Astfel, RADET va primi circa 13 milioane euro pentru a plati datoria catre Apa Nova si alte trei milioane pentru datoria catre ELCEN.

Administratia Spitalelor va primi circa 27 milioane euro pentru salile de operatii, insa cea mai mare suma va fi directionata pentru lucrarile la viitorul stadion National.

"Am mai prevazut circa 20 milioane euro pentru acest obiectiv, care se adauga celor 20 milioane pe care le-am alocat pana acum" spune viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu.

In plus, tot la propunerea lui Raicu, stadionul National a mai primit 21 de milioane de lei in plus, bani necesari pentru a contracta acoperisul retractabil al stadionului.

Astfel, suplimentarea din sedinta de joi pentru Stadionul National ajunge la cca 104 milioane de lei (25 milioane euro).

Un alt castigator al rectificarii este si Administratia Monumentelor, care primeste in plus 13,8 milioane lei pentru lacase de cult, care se adauga celor 21,9 milioane lei alocate initial.

 

Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...
#buget, #capitala, #fonduri, #institutii, #investitii, #primarie, #proiecte , #stiri Sorin Oprescu