Vezi pe unde va trece al doilea tronson al diametralei nord-sud

Joi, 12 Mai 2011, ora 22:01
1837 citiri
Vezi pe unde va trece al doilea tronson al diametralei nord-sud

Arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu, a spus, joi, ca al doilea tronson al diametralei nord-sud, de aproape 900 mp, care face legatura intre Podul Hasdeu si Bulevardul Uranus, va fi construit la 25 de metri sub pamant si va trece printre Palatul Parlamentului si Catedrala Neamului, potrivit Mediafax.

 

"Comisia tehnica de urbanism a avizat PUZ-ul pentru al doilea tronson al diametralei nord-sud, care va incepe la Podul Hasdeu, va trece pe sub curtea Palatului Parlamentului, intre cladirea acestuia si Catedrala Mantuirii Neamului si va iesi pe Bulevardul Uranus. In subteran se va circula pe doua benzi pe sens", a declarat arhitectul sef al Capitalei.

Gheorghe Patrascu a precizat ca exista un aviz de principiu din partea Parlamentului pentru aceste lucrari.

Arhitectul sef al Capitalei nu a putut preciza daca lucrarile vor incepe anul acesta, intrucat sunt necesare foarte multe avize si, de asemenea, urmeaza sa fie realizat proiectul tehnic.

Primarul Sorin Oprescu spunea, in noiembrie 2010, ca Bucurestiul va putea fi traversat de la nord la sud in 20 de minute, pe traseul Piata Victoriei - Piata Cosbuc, in urma lucrarilor la diametrala Buzesti-Berzei-Uranus, pe care o califica drept "cea mai mare operatiune urbana din ultimii 20 de ani".

Municipalitatea preciza atunci ca valoarea estimata a investitiei se ridica la aproximativ 330 de milioane de euro.

Diametrala nord-sud Buzesti - Berzei - Uranus se realizeaza in trei etape.

Pentru prima etapa - Piata Victoriei-Vasile Parvan - valoarea contractului de proiectare, executie si consultanta semnat cu constructorul este de 38.169.327 euro, suma la care se va adauga si valoarea exproprierilor, in valoare de circa 29 de milioane de euro, potrivit municipalitatii.

Pentru etapa a doua - Vasile Parvan-intersectia Calea Rahovei cu bulevardul Tudor Vladimirescu - valoarea indicatorilor tehnico-economici aprobati pe baza studiului de fezabilitate este de 153.313.000 de euro, incluzand toate costurile legate de consultanta, proiectare, executie si exproprieri, inclusiv evaluarea costurilor neprevazute.

Pentru etapa a treia - intersectia Calea Rahovei cu Tudor Vladimirescu-Gara Progresu - valoarea estimata este de 110 milioane de euro. 

#podul hasdeu, #bulevard uranus, #tronson, #subteran, #lucrari , #stiri Sorin Oprescu