Fitness suspendat: Faci sport fara sa-ti fortezi incheieturile

Sambata, 05 Iulie 2014, ora 00:00
3941 citiri
Fitness suspendat: Faci sport fara sa-ti fortezi incheieturile

Putine sunt sporturile care nu iti forteaza incheieturile sau care nu grabesc ritmul inimii pentru un rezultat la vedere. Unul dintre acestea este Body Fly, un sport ce imbina fitness cu yoga si antrenamentele de forta cu cele de echilibru, bazandu-se pur si simplu pe legile fizicii.

E normal, daca stai sa te gandesti: suspendat intr-un hamac, incercand sa iti gasesti echilibrul in pozitiile solicitate de antrenor, singurii care vor lucra pentru tine sunt muschii, ceea ce duce la detensionarea incheieturilor.

Activitatea seamana foarte mult cu "fitness suspendat" si este inspirata din acrobatiile de la Cirque du Soleil.

"Cursul include exercitii prin care se lucreaza atat partea inferioara, cat si cea superioara a corpului, iar la sfarsit, participantii se pot relaxa in hamace", explica Liora Zytcer, Manager Fitness la Pescariu Sports&SPA, locul in care a fost introdus recent Body Fly.

"Fitness suspendat", asta inteleg ca ar fi traducerea noului sport pe care il propuneti in Bucuresti. Cum l-ati descrie dumneavoastra pentru cititori, in cateva cuvinte?

Body Fly este un antrenament inovator, o clasa de body-mind, ce provoaca legile fizicii, bazandu-se pe elemente de fitness. Are atat avantaje ce tin de conditia fizica, cat si de starea noastra psihica. Prin realizarea miscarilor caracteristice, practicantii ard multe calorii, isi imunatatesc forta si flexibilitatea, dobandesc mai mult echilibru si se relaxeaza. In plus, Body Fly are capacitatea de a ne ajuta sa scapam de stres.

De unde v-ati inspirat pentru a aduce acest tip de fitness in Bucuresti? Care este istoria sa?

La Pescariu Sports&SPA suntem intr-o permanenta cautare de noi clase inovatoare si interesante pentru membrii clubului nostru. Anul trecut am introdus clasele de TRX si de Box si de curand am introdus si clasele de Body Fly. Acest nou tip de antrenament este un derivat al acrobatiilor la inaltime, realizate cu esarfe.

Aceste spectacole de acrobatie au aparut in anii '80 in programul Cirque du Soleil si au fost create de gimnastul francez Andre Simard. Specialistii in fitness si antrenarea musculaturii au adaptat miscarile de acrobatie si au creat rutine de fitness care lucreaza diferite grupe musculare.

Care sunt beneficiile sale pentru practicant?

Acest tip de sport este accesibil tuturor celor care vor sa isi imbunatateasca conditia fizica. Exercitiile pot fi adaptate ca tehnica si dificultate si au beneficii majore asupra organismului. Faptul ca imbina elemente de yoga, de fitness, de forta si de echilibru, duce la detensionarea incheieturilor, la cresterea rezistentei musculare, la diminuarea presiunii vertebrale, dar si la o stare de bine. Organismul este mai relaxat, practicantii au mai multa incredere in ei si in puterile lor si se simt mai determinati si mai optimisti.

Cat dureaza o ora de curs si ce exercitii propuneti in tot acest timp?

Un curs dureaza aproximatix 60 de minute si debuteaza cu o incalzire. Cursul include exercitii prin care se lucreaza atat partea inferioara, cat si cea superioara a corpului, iar la sfarsit, participantii se pot relaxa in hamace.

Exista si contraindicatii in ceea ce priveste acest sport?

Avand in vedere tipul de exercitii, principala contraindicatie ar fi ca practicantul sa nu isi suprasolicite corpul si sa creasca treptat nivelul de dificultate. Pentru a putea vedea rezultatele anternamentului Body Fly, trebuie sa practicam acest sport constant si sa evitam accidentarile sau aparitia febrei musculare.

A sta suspendat corect tine de conditia fizica a fiecarui participant sau poate fi invatata de orcine?

A face un exercitiu corect este ceva ce se invata. Bineinteles ca daca practicantul are deja o conditie fizica buna, ii va fi mai usor sa stea suspendat si sa respecte sfaturile pe care i le da antrenorul, dar oricine care vrea sa participe la aceste cursuri si are incredere in puterile sale este binevenit.

Credeti ca odata ce ai invatat sa iti tii echilibru fizic, in niste ore de curs, asta te ajuta sa iti pastrezi si echilibrul emotional in viata de zi cu zi?

Da, acesta este si unul dintre marile avantaje ale Body Fly. Exista o mare legatura intre fizic si psihic, iar atunci cand participantii la curs vad ca pot trece peste anumite obstacole si ce efort sunt capabili sa suporte, acest lucru se va vedea si in viata de zi cu zi. Cursantii devin mai linistiti, mai relaxati si se folosesc de ceea ce invata la club in stabilirea unui echilibru emotional.

Cat costa un astfel de curs? In ce zile il organizati? La ce ore?

Cursul este gratuit pentru membrii clubului si pentru moment avem doua clase de Body Fly pe saptamana, luni dimineata si miercuri seara.

#Body Fly, #fitness suspendat , #Fitness