Ce faceti cand nu aveti concediu

Luni, 09 Iulie 2007, ora 09:51
1281 citiri

Ca sa nu ajungeti la epuizare emotionala, solutia este sa va respectati toate weekendurile, sa iesiti cu prietenii si sa va decorati biroul. Daca nu aveti vara aceasta concediu, luati-va weekenduri mai lungi de doua zile, iesiti in fiecare seara cu prietenii si ascultati muzica de cate ori aveti ocazia.

Daca va relaxati, veti avea mai multa energie pentru urmatoarea zi de lucru. Munca fara zile libere duce la epuizare emotionala si, in scurt timp, vor aparea dezinteresul de a mai comunica cu ceilalti si iritabilitatea fata de prieteni, rude ori colegi, atrag atentia psihologii.

Studiile arata ca cele mai predispuse epuizarii sunt persoanele care lucreaza in birouri mari, intrucat se incarca mai repede cu problemele celorlalti.

Scade randamentul fizic si intelectual

Dupa luni sau ani intregi de lucru, fara pauze, exista riscul sa va scada randamentul fizic si intelectual, iar capacitatea de concentrare va fi mai mica.

"Multe persoane devin nerabdatoare, foarte recalcitrante, agresive, dominate de sentimente de frustrare", enumera posibilele semne ale epuizarii psihologul Sorina Cristea, de la Spitalul de Urgenta Floreasca.

Cei mai afectati de lucrul fara pauze mari sunt cei care muncesc in birouri cu un numar mare de persoane. "Studiile arata ca 50% dintre ei ajung la epuizare emotionala, deoarece exista riscul mai mare de a se incarca cu problemele celorlalti", mai spune psihologul.

Semnele de epuizare emotionala sunt lipsa disponibilitatii de a mai comunica cu cei din jur si tensiunile aparute in familie.

De asemenea, o sa va fie greu sa va treziti dimineata si, chiar dupa un somn bun, veti fi lipsiti de orice entuziasm. "O persoana epuizata capata o gandire depresiva si vede numai inutilitatea lucrurilor pe care le face", subliniaza psihologul Eugen Hriscu.

Continuarea in <a href=http://www.evz.ro/article.php?artid=313022>Evenimentul Zilei</a>

<b>Bloombiz</b>