Evadeaza in nori! Fa-ti curaj si sari cu parasuta

Sambata, 26 Mai 2012, ora 00:00
3938 citiri
Evadeaza in nori! Fa-ti curaj si sari cu parasuta

Saltul cu parasuta poate fi pachetul complet de relaxare si adrenalina de care ai nevoie la inceput de vara. In luna iunie iti poti testa nervii si increderea in instructor intr-un salt in tandem.

Daca te incumeti, trebuie sa stii ca aerodromul Clinceni va fi in curand gazda unei colaborari inedite intre cu scoala de parasutism TNT Brothers si echipa "EvadeazaCuNoi".

Primul lucru pe care il faci cand ajungi la locatie e sa completezi un formular prin care alegi modul in care vei sari, daca doresti sau nu fotografii si materiale video in urma evenimentului. Apoi urmeaza echiparea si instructajul.

Dupa ce ti se dau toate indicatiile, te urci in avion, care te duce pana la o altitudine de 3.000 de metri.

De acolo, se face saltul.

Pentru cateva zeci de secunte te vei afla in cadere libera, desi ti se va parea, cu siguranta, o eternitate. Majoritatea celor care aleg sa sara cu parasuta sunt indragostiti de aceste secunde pretioase cand adrenalina este la cel mai inalt nivel. Dupa aceea, de la 1.500 metri, se deschide parasuta, esti oprit brusc din cadere, iar pulsul ti se mai linisteste un pic.

Urmatoarele minute, pana cand picioarele iti ating pamantul sunt descrise drept cele mai frumoase. Peisajul, senzatia de plutire si linistea care te cuprinde te fac sa uiti de frica pe care ai simtit-o inainte sa sari.

Rezultatul? Una din cele mai memorabile experiente.

EvadeazaCuNoi, la primul salt cu parasuta

Intrebat daca este emotionat, pentru ca nu a mai organizat o astfel de evadare, Sebastien Froux, unul din cei doi antreprenori care au venit cu ideea afacerii, spune ca e increzator in echipa sa, foarte bine organizata si formata din oameni de incredere.

"Am vrut ca EvadeazaCuNoi sa colaboreze cu echipa de la TNT pentru ca mi-au fost recomandati de prieteni si profesionisti cu care deja colaborez si in care am incredere. I-am vizitat si mi-a placut ce am vazut asa ca am vrut sa intemeiez o colaborare cu ei", povesteste Sebastien despre noua colaborare nascuta din dorinta de a aduce ceva nou clientilor fideli, dar si celor noi.

Momentan, el povesteste ca nu a ales o data pentru aceasta excursie, asteptand sa vada care este reactia celor obisnuiti cu evadarile lor. "Astept sa strang mai multi doritori ca sa propun o data care sa convina mai multora", spune antreprenorul.

Evadarea la parasutism va reprezenta o premiera si pentru Sebastien, care spune ca pana acum a sarit doar cu parapanta. "Nu se compara, din cate am inteles. E foarte "addictive" din cate am discutat cu toti cei intalniti si care au mai sarit", spune Sebastien, entuziasmat de perspectiva saltului.

Intrebat cum ii va motiva pe cei carora li se va face frica, antreprenorul spune ca depinde de fiecare. "Pe oamenii care ezita, in general ii incurajez si ii asigur ca totul va fi ok. Este un sport extrem care contine riscuri pe care toti cei care il practica decid sa si le asume sau nu. Cand nu-ti asumi riscul, nu sari. Cand nu sari, nu afli cat de frumos poate fi... Eu voi afla in curand", spune Sebastien.

Pentru un salt in tandem trebuie sa scoti din buzunar 650 lei. Daca doresti si filmare, evadarea te costa 875 lei. Pentru video si foto pretul creste la 950 de lei pentru ca numarul persoanelor care sar alaturi de tine creste.

#sarituri parasuta, #sarituri tandem parasuta, #evadare parasutism, #evadeazacunoi parasutism , #Sporturi extreme