Crosul Universitatii Bucuresti-cora Lujerului Challenge, manifest pentru un stil de viata sanatos

Joi, 25 Mai 2017, ora 14:03
1492 citiri
Crosul Universitatii Bucuresti-cora Lujerului Challenge, manifest pentru un stil de viata sanatos

Pe 20 mai 2017 a avut loc cea de a 25 editie a Crosului Universitatii Bucuresti-cora Lujerului Challenge, aceasta competitie sportiva fiind un manifest pentru un stil de viata sanatos.

Peste 2800 de alergatori de toate varstele, copii, studenti, adulti sau alergatori profesionisti, au luat startul in dreptul Facultatii de Drept din Bucuresti si au alergat 3,8 km pana in parcarea Hipermaketului cora Lujerului.

Competitia sportiva a fost deschisa de Gabriela Szabo, fosta campioana olimpica la atletism care le-a explicat participantilor cat de importanta este miscarea in viata fiecaruia.

Participarea a fost gratuita, iar premiile au fost substantiale la fiecare categorie: biciclete, trotinete, role, genti de laptop etc.

Implicarea sociala este importanta pentru reprezentantii Hipermarketului cora Lujerului, tocmai de aceea au ales ca prin acest cros sa sustina Asociatia MAME. Astfel, a fost derulata o campanie de informare atat in randul studentilor din cadrul Universitatii Bucuresti, cat si in cadrul hipermarketului, oricine fiind indemnat sa doneze pentru a ajuta asociatia care lupta pentru sustinerea copiilor grav bolnavi.

Departamentul de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii din Bucuresti si hipermarketul cora Lujerului organizeaza aceasta competitie de traditie pentru a aminti bucurestenilor cat de placut este sa faca miscare, dar si pentru a le oferi iubitorilor de competitii sportive sansa sa urce pe podium si anunta ca si anul viitor vor organiza acest cros.

#cross cora Lujerului , #Stiri Sport