Recursul lui George Becali privind suplimentarea pedepsei, amanat pentru 1 octombrie

Marti, 03 Septembrie 2013, ora 11:40
1307 citiri
Recursul lui George Becali privind suplimentarea pedepsei, amanat pentru 1 octombrie

Curtea de Apel Bucuresti va judeca marti recursul lui George Becali la hotararea prin care Tribunalul Bucuresti a stabilit, pe 27 iunie, contopirea celor trei pedepse cu inchisoarea primite de omul de afaceri si suplimentarea cu sase luni a pedepsei rezultate.

Amanarea a fost ceruta de George Becali din motive legate de pregatirea apararii. Omul de afaceri ar urma sa execute trei ani si sase luni de inchisoare.

George Becali a primit, in luna februarie, trei ani de inchisoare cu suspendare in dosarul privind sechestrarea de persoane, cu un termen de incercare de opt ani. Ulterior, pe 20 mai, omul de afaceri a fost condamnat intr-un alt dosar, privind schimbul de terenuri cu MApN, in care a primit doi ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi timp de cinci ani.

Ca urmare a deciziei din 20 mai, Instanta Suprema a contopit pedepsele si a anulat sentinta cu suspendare din dosarul sechestrarii de persoane. In continuare, instanta a decis ca George Becali trebuie sa execute cea mai mare pedeapsa, respectiv trei ani de inchisoare cu executare.

Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat din nou de Inalta Curte de Casatie si Justitie la trei ani de inchisoare pentru dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata in dosarul "Valiza".

Avocatii sai au depus pe 7 iunie cererea de contopire a pedepselor primite in cele trei dosare in care Becali a fost condamnat.

#recurs Becali, #inchisoare executare Becali, #pedeapsa inchisoare Gigi becali, #suplimentare pedeapsa Becali , #Stiri Sport