Tiberiu Dolniceanu, nou lider in clasamentul Cupei Mondiale la sabie masculin

Luni, 10 Februarie 2014, ora 15:47
1156 citiri
Tiberiu Dolniceanu, nou lider in clasamentul Cupei Mondiale la sabie masculin

Scrimerul Tiberiu Dolniceanu (26 ani) este noul lider in clasamentul Cupei Mondiale la sabie masculin, informeaza site-ul oficial al federatiei romane de specialitate, dupa locul trei obtinut sambata si cele 20 de puncte cucerite in concursul de la Madrid.

Tiberiu Dolniceanu este pentru prima data in postura de ocupant al locului 1 in Cupa Mondiala de sabie, cu 195 de puncte, sapte mai multe decat rusul Veniamin Resetnikov si cu 17 mai multe decat campionul olimpic in exercitiu, maghiarul Aron Szilagyi. Prin comparatie, la inceputul carierei Dolniceanu s-a clasat pe locul 535 in sezonul 2007-2008 si pe pozitia 88 in sezonul 2008-2009.

Ceilalti sabreri romani ocupa urmatoarele pozitii in clasament: Alin Badea - locul 32 (49 de puncte), Ciprian Galatanu - locul 37 (44 de puncte), Iulian Teodosiu - locul 133 (7 puncte), Madalin Bucur - locul 211 (3 puncte), Dragos Sirbu - locul 245 (2 puncte) etc. Antrenorul lotului de sabie baieti a Romaniei este Mihai Covaliu.

"Rezultatul lui Tibi este inca o dovada a valorii pe care o are scrima romaneasca. Este pentru prima data pentru el cand ocupa o astfel de pozitie. Am mai fost eu, a mai fost Rares Dumitrescu pe primul loc, dar pentru Tibi este o premiera. Il felicit si imi doresc sa stea cat mai mult acolo", a spus Mihai Covaliu.

Chiar daca a fost eliminata in optimi la Leipzig, Ana Maria Branza se mentine lider in clasamentul Cupei Mondiale de spada feminin. Cu 270 de puncte, Branza este lider detasat. Pozitia a doua este ocupata de maghiara Emese Szasz (200 de puncte), iar rusoaica Anna Sivkova este pe trei (189 de puncte).

Echipa feminina de spada, care a incheiat pe locul opt etapa de la Leipzig de duminica, ocupa locul trei in clasamentul Cupei Mondiale, cu 304 puncte, dupa China (388 de puncte) si Rusia (358 de puncte).

Sabrerii au terminat pe locul noua etapa de la Madrid si se mentin pe locul cinci in topul Cupei Mondiale, cu 260 de puncte. Primele patru sunt, in ordine: Rusia (348 puncte), Coreea de Sud (328 puncte), Italia (324 puncte) si Ungaria (296 puncte).

#Tiberiu Dolniceanu scrima, #clasament Cupa Mondiala sabie, #lider Cupa Mondiala scrima , #Stiri Sport