Ego, iahtul catamaran care poate traversa cu lejeritate Atlanticul (Video)

Sambata, 15 Aprilie 2017, ora 00:00
19834 citiri
Ego, iahtul catamaran care poate traversa cu lejeritate Atlanticul (Video)
Foto: Wordlesstech

Creatie a designerului italian Mauro Giamboi, iahtul catamaran Ego se distinge prin stilul inedit adoptat de ambarcatiune, omul aflat in spatele acestui proiect sustinand ca acesta este noul trend intalnit in randul clientilor tineri.

Ambarcatiunea iese rapid in evidenta prin cele trei punti si traversa de 12,8 metri care asigura un spatiu larg pentru amplasarea saloanelor si zonelor de relaxare pe vas, dupa cum mentioneaza Extravaganzi.

Pentru o eficienta mai mare in navigatie, designerul recomanda folosirea aluminiului sau a materialelor compozite in constructia vasului, iar cum acesta este proiectat sa atinga o viteza de croaziera de 22 de noduri o traversare a Atlanticului va parea o joaca de copii la bordul lui Ego.

Stilul nou pe care designerul italian vrea sa il promoveze in lumea ambarcatiunilor de lux nu inseamna automat si renuntarea la dotarile care fac deliciul unei croaziere lungi pe mare.

Asa ca nu trebuie sa te mire cat de spatioase sunt cabinele amplasate pe puntea principala, salonul principal invecinat cu acestea sau cabinele amplasate intr-unul din corpurile catamaranului.

De altfel, generozitatea spatiului de care da dovada acest catamaran de lux este evidenta la fiecare pas: zona de plaja este completata cu un jacuzzi, iar alaturi se regaseste un minibar la catre poti apela ori de cate ori simti ca te cuprinde setea.

Puntea principala este si ea dotata cu o zona de relaxare si servire a mesei adiacenta salonului principal al ambarcatiunii, ceea ce lasa deschisa optiunea de a servi pranzul sau cina in interior sau in aer liber.

Nava necesita un echipaj de 6 persoane, acestea avand cabine separate in cel de-al doilea corp al navei.

Pretul de constructie al unui iaht-catamaran Ego nu este cunoscut inca, dar cu siguranta acest vas va reprezenta o supriza placuta pentru toti fanii sporturilor nautice care apreciaza farmecul croazierelor lungi.

#iaht catamaran Ego, #ambarcatiuni lux, #yachting , #Yachting