Sezonul de sailing romanesc, la linia de start

Joi, 24 Mai 2012, ora 13:10
1388 citiri
Sezonul de sailing romanesc, la linia de start

Prima cursa de traditie a competitiei de navigat pe mare va avea loc in acest weekend. Black Sea International Regatta este singura competitie de acest fel care se desfasoara intre doua tari cu iesire la Marea Neagra.

Competitia BMW Offshore Yachting Championship Romania din care face parte competitia Black Sea International Regatta ofera ocazia echipajului castigator sa participe la Finala Mondiala BMW Sailing Cup, cea mai mare competitie de sailing dedicata sportivilor amatori, releva un comunicat de presa remis Business24.

Echipajul castigator din 2011 va reprezenta pentru prima oara Romania la Finala Mondiala BMW Sailing Cup din luna iunie, alaturi de reprezentantii Austriei, Germaniei, Italiei, Noii Zeelande, Portugaliei, Spaniei si Turciei.

Cea de-a cinciea competitie de iahting offshore desfasurata in apele a doua tari de la Marea Neagra, Black Sea International Regatta, va demara pe 24 mai, in Varna, Bulgaria si se va incheia pe 27 mai in Mangalia. Competitia va debuta cu celebrele curse inshore la Varna pe 25 mai, castigatorul urmand sa primeasca Grand Mall Varna Cup. Sambata, pe 26 mai va avea loc cursa offshore Varna-Mangalia, totalizand 70 de mile nautice. Cursele offshore din Mangalia din 27 mai vor incheia regata.

Black Sea International Regatta este doar prima competitie din cele patru programate in acest an in cadrul BMW Offshore Yachting Championship Romania.

In perioada 30 mai - 2 iunie va avea loc Finala Mondiala BMW Sailing Cup 2012, care se va desfasura la Istambul. Echipajul roman care a castigat in 2011 cupa va reprezenta pentru prima oara Romania la aceasta competitie, alaturi de sportivi de pe doua continente.

Parteneriatul BMW Romania si Yacht Club Romania, organizatorii campionatului, ofera ceva nou pasionatilor de sailing. Odata cu debutul Black Sea International Regatta are startul si Black Sea Virtual Race. Aceasta este o competitie de sailing on-line care foloseste o aplicatia sailonline.org pentru o simulare real-time deosebit de complexa, care foloseste conditii meteo reale.

Barca oficiala a competitiei va fi Soto 30 One Design, un iaht compact, rapid si de agil, pentru o cursa dinamica si disputata. Deja au fost atrasi participanti din peste 40 de tari care concureaza pentru premiile oferite de BMW Group Romania - produse din colectia BMW Yacht Sport.

In iunie va porni si un program de training de sailing denumit BMW Sail Racing Academy. Proiectul este unul de anvergura si reuneste Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Ungaria si Romania. Prin acesta se doreste formarea unor grupe nationale de 12 participanti pentru programe de training de trei zile care urmeaza sa se desfasoare in Slovenia.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#concurs sailing Romania, #concurs navigatie BMW, #BMW Offshore Yachting Championship Romania, #Black Sea International Regatta, #Finala Mondiala BMW Sailing Cup 2012 , #Yachting