Banca Nationala a Romaniei (BNR) va decide miercuri sa mentina dobanda de politica monetara la nivelul actual, de 8,75%, in conditiile scaderii inflatiei in ultimele luni, dar exista mari sanse pentru majorarea dobanzii cu cate 0,25 puncte in noiembrie si decembrie, considera analistii Citigroup.Scaderea inflatiei in ultimele trei luni, pana la 6% in termeni anuali la finele lunii august, a fost o surpriza placuta, a declarat intr-un raport analistul Citigroup Iwona Pugacewicz-Kowalska. Citigroup apreciaza ca ciclul de majorari ale dobanzii de interventie va continua.
Banca estimeaza ca exista o probabilitate semnificativa ca BNR sa opereze majorari de 0,25% in lunile noiembrie si decembrie, in contextul avansului important al cererii interne si a cresterii cheltuielilor bugetare in ultima parte a anului.
Consiliul de Administratie al BNR a mentinut si in luna august rata dobanzii de politica monetara, aratand ca indicatorii macroeconomici releva continuarea dezinflatiei, pe fondul temperarii dinamicii preturilor administrate si a preturilor alimentare volatile, dar si ca efect al inaspririi progresive a conditiilor monetare.
Pe de alta parte, datele statistice indica mentinerea unor ritmuri inalte de expansiune ale consumului si creditului neguvernamental.
Intrunirea viitoare Consiliului de Administratie al BNR este programata pentru miercuri, la o zi dupa ce Comisia Europeana va prezenta recomandarea privind aderarea Romaniei la UE.
Citigroup anticipeaza ca Romania va primi acceptul pentru a deveni membru al blocului comunitar la 1 ianuarie 2007.
Banca americana arata ca agentia de evaluare financiara Fitch a revizuit in sens pozitiv, cu o treapta, ratingurile acordate Romaniei la datoriile in valuta si in moneda nationala, la "BBB", respectiv "BBB plus".
Totodata, agentia Standard & Poor''s a revizuit in sens ascendent perspectiva ratingurilor acordate, de la stabila la pozitiva, si a reafirmat calificativele "BBB minus", respectiv "BBB".
Deciziile celor doua agentii de rating au fost motivate de perspectiva aderarii la UE in anul 2007, cresterea economica semnificativa si reformele structurale si institutionale, se mai arata in raportul Citigroup.
Mediafax