Bursele din SUA au deschis in urcare - 04 Martie 2009

Miercuri, 04 Martie 2009, ora 17:40
1000 citiri
Bursele din SUA au deschis in urcare - 04 Martie 2009

Bursele americane au deschis pe verde miercuri, dupa cinci sedinte consecutive de scaderi, in pofida statisticilor foarte proaste privind piata muncii, relateaza AFP.

Astfel, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a avansat cu 1,15%, la 6.803,68 puncte, iar indicele Nasdaq, in componenta caruia intra mai ales titluri ale companiilor din sectorul tehnologic, a urcat cu 1,54%, la 1.341,30 puncte.

In ceea ce priveste evolutia indicelui Standard & Poor's 500 (S&P 500), acesta a urcat, de asemenea, cu 1,21%, la 704,74 puncte.

Companiile din Statele Unite au disponibilizat aproximativ 697.000 de persoane in februarie, indicand o adancire a recesiunii, potrivit unui raport privind statele de plata, relevat miercuri.

Angajatorii implementeaza masuri de reducere a personalului in contextul scaderii cererii, inghetarii creditarii si situatiei problematice de pe piata imobiliara.

Departamentul american al muncii ar putea arata in curand ca angajatorii au operat reduceri de personal in februarie pentru a 14-a luna consecutiv.

Astfel, numarul somerilor ar creste la peste 4,2 milioane persoane, in conformitate cu rezultatele unui sondaj Bloomberg. 

#burse, #someri, #statistici, #SUA, #sectorul tehnologic , #stiri Standard Poor s