Bursele europene deschid pe rosu, urmand tendinta pietelor internationale

Miercuri, 09 Decembrie 2009, ora 11:51
1325 citiri
Bursele europene deschid pe rosu, urmand tendinta pietelor internationale

Bursele europene au deschis sedinta de miercuri in scadere, urmand tendinta marilor piete internationale, cele mai accentuate scaderi fiind inregistrate de titlurile din sectorul financiar. 

Astfel, dupa primele schimburi, indicele Footsie-100 al bursei din Londra scadea cu 0,13%, la 5.216,3 puncte, indicele Dax, al bursei din Frankfurt, cobora cu 0,27%, la 5.673,20, in timp ce indicele parizian CAC 40 oscila in jurul nivelului de echilibru, in urcare cu 0,09%, la 3.788,62.

Bursa din Tokio a incheiat sedinta de miercuri in scadere puternica, dupa o revizuire in scadere a ritmului de crestere economica, in contextul in care yenul a continuat sa se aprecieze.

Indicele Nikkei 225 a scazut cu 1,34%, la 10.004,72 puncte, iar indicele mai extins Topix a pierdut 1,31%, la 884,94 puncte.

Bursele americane au inchis sedinta de marti pe rosu, in urma comentariilor legate de datoria publica a Statelor Unite si de deprecierea dolarului.

Indicele industrial Dow Jones a pierdut 1%, la 10.285,97, in timp ce indicele Nasdaq, dominat de titluri din sectorul tehnologic, a scazut cu 0,76%, la 2.172,99.

Indicele mai extins Standard & Poor's 500 a scazut cu 1,03%, la 1.091,94 puncte. 

#burse, # europene, # tendinta, # piete, # internationale , #stiri Standard Poor s