Declaratia presedintelui Bush dauneaza grav sanatatii economiei americane

Vineri, 31 August 2007, ora 20:57
1050 citiri

Actiunile americane s-au depreciat, vineri, dupa ce presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a declarat ca nu este de datoria guvernului sa salveze speculatorii care au suferit pierderi din cauza crizei din pietele creditelor ipotecare cu risc ridicat, informeaza Reuters.Indicele industrial Dow Jones a urcat cu 89,09 puncte, respectiv cu 0,67%, pana la 13.327,82 puncte. Indicele bursier Standard & Poor's 500 a castigat 10,24 puncte, respectiv 0,70%, pana la 1.467,88. Indicele compozit al bursei americane Nasdaq a afisat, vineri, o crestere de 18,50 puncte, echivalentul a 0,72%, pana la 2.583,80 puncte.

Tot referitor la criza din piata creditelor ipotecare cu risc ridicat, presedintele bancii centrale americane, Ben Bernanke, a spus ca Federal Reserve va actiona cum este necesar pentru a limita impactul turbulentelor asupra economiei, dar nu ii va salva pe investitorii care au luat decizii proaste.

Banca centrala americana nu este pregatita sa apere investitorii ale caror actiuni au dus la pierderi financiare, a mai spus seful Fed.

"Nu este responsabilitatea Federal Reserve, si nici nu ar fi adecvat sa fie, sa protejeze creditorii si investitorii de consecintele deciziilor lor financiare", a adaugat Ben Bernanke.

Presedintele Federal Reserve a admis insa ca turbulentele de pe piete, care au aparut ca urmare a problemelor din sectorul american al creditelor ipotecare cu grad mare de risc, ar putea avea efecte grave asupra intregii economii.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)