Orban: Asteptarea unui franc elvetian mai slab ar fi o iluzie

Vineri, 02 Septembrie 2011, ora 16:02
2727 citiri
Orban: Asteptarea unui franc elvetian mai slab ar fi o iluzie

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat vineri populatia ca asteptarea unui franc mai slab ar fi "o iluzie", iar partidul de guvernare va discuta in curand noi masuri pentru a ajuta persoanele care au probleme cu creditele in moneda elvetiana, care s-a apreciat puternic, transmite Mediafax.

Cresterea puternica a francului a redus bugetele populatiei ungare, puternic creditate in moneda elvetiana, si ameninta cresterea economica a tarii.

Orban a mentionat ca aceia care s-au imprumutat in valuta, atrasi de dobanzile scazute si de asteptarile optimiste privind aprecierea forintului inainte de criza financiara din 2008, se regasesc acum intr-o situatie mai grea decat daca s-ar fi imprumutat de la inceput in forinti, la dobanzile ridicate presupuse de moneda locala.

"Nu merita speculat ca situatia lor se va imbunatati, din cauza evenimentelor din economia europeana. Dimpotriva, situatia este pe cale sa se inrautateasca", a declarat Orban intr-o conferinta de presa.

El a afirmat ca partidul Fidesz va discuta saptamana viitoare noi masuri de sprijin pentru persoanele care au credite in franci.

Francul elvetian este considerat un activ cu randament scazut, insa foarte sigur in raport cu alte investitii. Speriati de criza datoriilor de stat din zona euro, de situatia economica incerta din SUA si de posibilitatea unei noi runde de recesiune mondiala, investitorii au retras masiv in acest an banii din actiuni, marfuri, valute si alte active volatile, intrand puternic pe aur, franci elvetieni si yeni japonezi.

Anterior, criza financiara mondiala declansata in 2008 a determinat investitorii sa se refugieze in franci, aur si yeni, cele trei active fiind pe un trend ascendent puternic in ultimii trei ani.

Cursul de schimb forint/franc a crescut de la 160-170 unitati in perioada 2006-2008 la peste 180 unitati la sfarsitul anului 2009, 222 unitati la finele anului trecut, respectiv la 236,17 unitati la sfarsitul lunii iulie.

In august, francul s-a apreciat la peste 250 de forinti, odata cu volatilitatea extrema resimtita in prima parte a lunii pe pietele financiare, dupa reducerea ratingului de credit al SUA de catre Standard & Poor's.

#franci elvetieni, #credite franci elvetieni, #apreciere franc elvetian, #franc , #stiri Standard Poor s