Viata dupa retrogradare

Luni, 08 August 2011, ora 10:52
1581 citiri
Viata dupa retrogradare

Decizia luata de Standard& Poor's vinerea trecuta de a reduce ratingul SUA de la AAA la AA+ a starnit multe ingrijorari si intrebari. Se vor prabusi bursele? Vor creste si mai mult dobanzile creditelor Statelor Unite? Economistii si investitorii au ajuns repede la un consens. Conform acestora, asistam la un soc initial creat de retrogradarea SUA, insa impactul nu va fi unul de durata.

"S&P nu stie nimic in plus fata de investitori, asa ca retrogradarea nu ar trebui sa aiba un impact asupra asteptarilor legate de evolutia pietei si asupra dobanzilor", a spus Martin Feldstein, economist la Harvard si fost sef al Biroului National de Cercetare in Economie.

Insa optimismul acesta este umbrit de ideea ca este pentru prima data in istorie cand Statele Unite nu au ratingul AAA.

"Nu am mai trecut niciodata prin asa ceva. Oamenii nu stiu la ce sa se astepte", a declarat pentru CNN Money Ted Weisberg de la Seaport Securities, care a lucrat cateva decenii la Bursa New York. "Asa ca trebuie sa fim prevazatori".

Chiar daca investitorii ar face abstractie de retrogradare, mai sunt o multitudine de alte probleme care trag piata in jos.

Paul Dales de la Capital Economic se astepta la o reactie severa a burselor la deschiderea sedintelor de luni. "Dar credem ca oricat de dramatica va fi reactia, va fi doar una de moment. Apele se vor calma, iar atentia tuturor se va intoarce catre problemele economice fundamentale".

Dupa ce saptamana trecuta, bursele au avut cea mai proasta evolutie din ultimii trei ani, vineri am asistat la o prabusire.

Reducerea ratingului ar putea determina investitorii sa ceara dobanzi mai mari de la guvernul american si alte entitati din SUA care cauta imprumuturi, crescand costurile de credit pentru autoritati, companii si populatie.

Bursele au deschis pe rosu, principalii indici din lume inregistrand scaderi.

Dupa interventia liderilor G7 si dupa anuntul Bancii Centrale Europene, care a precizat ca va interveni activ pe piata obligatiunilor, bursele europene si-au revenit, in timp ce bursele asiatice au inchis pe rosu.

Citeste mai multe despre Evolutia burselor.

In asteptarea anuntului Fed

In contextul accentuarii ingrijorarilor legate de intrarea economiei SUA in recesiune, toata lumea asteapta anuntul de marti al Rezervei Federale legat de masurile pe care urmeaza sa le aplice pentru redresarea situatiei.

Se asteapta ca Fed sa pastreze nivelul dobanzilor aproape de zero, insa cifrele economice deprimante facute publice de curand ii face pe investitori sa creada ca Fed ar trebui sa ia in calcul un stimul aditional.

Investitorii se mai intreaba si daca Fed vede datele financiare recente, cum ar fi PIB-ul pe al doilea trimestru, ca pe o frana temporara sau daca economia americana chiar se afla pe o panta descendenta.

Un alt factor care a contribuit la evolutia proasta a burselor saptamana trecut este inrautatirea crizei datoriilor europene.

"Avem de-a face cu o criza de incredere ce creste atat in SUA cat si in Europa", spune David Levy, manager la Kenjol Capital Management.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bursa cadere, #efect scadere rating, #rating sua, #sua, #sua retrogradare , #stiri Standard Poor s