Intercapital Investment Management a lansat 2 fonduri deschise

Miercuri, 07 Aprilie 2010, ora 18:23
1498 citiri
Intercapital Investment Management a lansat 2 fonduri deschise

Societatea de administrare a investitiilor Intercapital Investment Management, detinuta de firma de brokeraj Intercapital Invest, a lansat miercuri doua fonduri deschise de investitii, unul cu plasamente in actiuni si altul monetar, potrivit unui anunt al intermediarului citat de NewsIn.

Intercapital Invest a cumparat anul trecut 99,99% din actiunile societatii de administrare a investitiilor Investica Asset Management, ulterior numele acesteia fiind schimbat in Intercapital Investment Management.

"In urma achizitiei de catre SSIF Intercapital Invest, Intercapital Investment Management va implementa o noua strategie de dezvoltare bazata pe performanta, inovatie, transparenta si comunicare cu investitorii.

Primul pas al acestei strategii este lansarea a doua noi fonduri mutuale, iFond Actiuni si iFond Monetar", se arata in comunicatul Intercapital.

iFond Actiuni este un fond deschis de investitii care va face plasamente pe piata de capital din Romania, care continua sa aiba o perspectiva foarte buna pe termen mediu si lung, potrivit comunicatului Intercapital Invest.

Fondul plaseaza peste 85% din activ in actiuni emise de companii solide, cu rezultate financiare pozitive, management performant, pozitie buna pe piata si perspective de crestere.

iFond Monetar este un fond deschis de investitii avand ca obiectiv conservarea si cresterea disponibilitatilor pe termen scurt ale persoanelor si companiilor, prin plasarea acestora in depozite bancare cu dobanzi negociate.

Fondul va oferi investitorilor performante comparabile cu cele ale depozitelor bancare, dar lichiditate comparabila cu un cont curent.

Administratorul nu va percepe in cazul iFond Monetar niciun fel de comisioane, iar plata sumelor rascumparate se face, de regula, in doua zile lucratoare. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Disney +, platforma de streaming, va implementa măsuri împotriva partajării de parole
Disney +, platforma de streaming, va implementa măsuri împotriva partajării de parole
CEO-ul Disney, Bob Iger, a anunțat că platforma de streaming Disney+ va implementa măsuri împotriva partajării de parole la nivel global începând din această vară. Această mișcare a...
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
#intercapital, # investment, # lansare, # fonduri , #Administrator