Adrian Manolache, omul care vrea sa schimbe avocatura pentru afaceri

Sambata, 06 Aprilie 2013, ora 00:00
4569 citiri
Adrian Manolache, omul care vrea sa schimbe avocatura pentru afaceri

Avocatul Adrian Manolache, fost Secretar General al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania, pregateste pentru companiile din industria auto, farma sau dezvoltari imobiliare o noua abordare: a pus bazele unei case de avocatura ce nu practica tarife orare, ce foloseste un sistem software prin care toate partile implicate pot supraveghea evolutia proiectului, dar si o alternativa proprie la sistemul "in-house lawyer".

A ales sa intre in acest business in rolul de coordonator din nevoia de schimbare, pe care atat el cat si partenerii luii, Ionut Cazacu si Corneliu Popa, doresc sa si-o asume intr-un moment pe care il considera oportun, pe timp de criza.

"Schimbarea la care ma refer priveste planul profesional al vietii noastre, desi importanta ei il va influenta cu siguranta si pe cel personal", recunoaste acesta, intr-un interviu acordat Business24.

Ati lansat recent casa de avocatura Cazacu Manolache Popa. De unde a pornit ideea de a va crea propria casa de avocatura, respectiv propriul business?

Din nevoia unei schimbari, pe care atat eu cat si partenerii mei, Ionut Cazacu si Corneliu Popa, dorim sa ne-o asumam intr-un moment pe care il consideram oportun, in ciuda vremurilor prezente pe care multi le considera nu tocmai pline de oportunitati.

Schimbarea la care ma refer priveste planul profesional al vietii noastre, desi importanta ei il va influenta cu siguranta si pe cel personal. De asemenea, cred ca aceasta schimbare va fi receptata in mod pozitiv si de clientii nostri, intrucat include un model inovator de a practica avocatura pentru afaceri.

Spuneti-ne mai multe despre modelul de business pe care il urmeaza noua casa de avocatura.

Diferenta pe care dorim sa o realizam si pe care o vedem posibila nu priveste serviciul avocatial in sine, pentru care standardele inalte de calitate sunt de regula respectate in bransa, cel putin de casele de avocatura pe care le consideram competitoare si de la care nici CMP nu va face rabat.

In primul rand, diferenta consta in practicarea unui sistem de onorarii care muta accentul de pe tarifele orare pe alternative care ofera clientilor un mai bun control al costurilor, cum sunt bugetele pentru proiecte sau bugetele lunare pentru asistenta curenta.

Sistemul tarifelor orare nu ofera predictibilitate optima clientilor din punctul de vedere al costurilor asociate serviciilor juridice.

Mai mult, riscul este ca atentia sa fie deviata catre justificarea numarului de ore facturate, in detrimentul justificarii beneficiului obtinut de client.

Clientul nu cumpara ore, dupa cum nici performanta unui avocat nu ar trebui evaluata dupa numarul de ore pontate intr-o zi.

In al doilea rand, daca nevoia de suport juridic al unui client ar justifica prezenta relativ constanta a unui avocat la sediul clientului, putem oferi un astfel de serviciu, ce s-ar dovedi o alternativa viabila la sistemul de "in-house lawyer".

Totodata, am avea o legatura mai stransa cu clientii, intrucat am fi in masura sa cunoastem si mai bine specificul activitatii si problemele juridice cu care se confrunta zi de zi. Astfel, serviciile juridice oferite pot fi imbunatatite.

Nu in ultimul rand, dorim sa oferim servicii avocatiale in conditii de transparenta sporita si sa dam posibilitatea clientului de a colabora aproape in timp real cu noi.

In cel mai scurt timp, vrem sa implementam o solutie software de project management prin care clientului sa ii fie acordat accesul la o baza de date dedicata proiectelor cu care ne-a insarcinat.

Clientul va avea astfel posibilitatea ca, oricand va dori, sa vada stadiul proiectului, incadrarea in buget sau sa aiba o contributie directa pe documentele aferente acestor proiecte si aflate in respectiva baza de date.

Cum ar trebui sa fie avocatura pentru afaceri in Romania?

Cu siguranta m-as hazarda daca as contura avocatura pentru afaceri in Romania printr-o descriere de genul "ar trebui sa fie asa".

Ce pot sa spun este ca incerca sa se muleze cat mai mult pe modelele de business pe care le serveste si care se afla in continua transformare, insa avand grija sa nu devieze de la conditiile trasate de legea si statutul profesiei de avocat.

Este avocatura pentru afaceri un business profitabil in Romania?

Daca vorbim in general, as zice ca tot atat de mult cat mai poate fi ceva profitabil in Romania de astazi.

Pe de alta parte, cred ca avocatii care practica avocatura pentru afaceri cu profesionalism si respect fata de clienti au totusi satisfactii profesionale si materiale pe masura stradaniilor lor.

Care a fost investitia initiala? Cum estimati ca va evolua acest business din punct de vedere financiar?

Investitia initiala s-a incadrat in bugetul previzionat. A fost mai mult decat rezonabila, avand in vedere ca am reusit sa amenajam si sa dotam sediul profesional in care ne desfasuram activitatea intr-un timp foarte scurt. Suntem mandri de reusita noastra si de aspectul final.

Cine sunt clientii pe care ii vizati cu aceasta noua structura?

In principal companiile din industriile pe care le acoperim prin experienta noastra profesionala, respectiv FMCG, petrol si gaze, farma, agricultura, industria auto, miniera, energie regenerabila, infrastructura, transport si logistica, constructii si dezvoltari imobiliare.

Spuneti-ne mai multe despre experienta dumneavoastra. Sunteti asociat coordonator al societatii, aveti si experienta pe partea de management?

Specializarile mele cuprind dreptul concurentei, dreptul muncii, drept societar si contracte comerciale, acoperind deopotriva servicii de consultanta, dar si litigii.

Am colaborat si colaboreze cu clienti ce provin din industrii precum FMCG, infrastructura, transport si logistica, petrol si gaze, farma, agricultura si industrie alimentara.

Cat priveste experienta in management, am ocupat timp de doi ani functia de Secretar General al Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania, promovand importanta sectorului de comert din Romania atat in fata forurilor nationale cat si a celor europene, prin intermediul EuroCommerce.

In plus, timp de aproape 5 ani am coordonat serviciile de consultanta juridica dintr-o cunoscuta casa de avocatura autohtona.

Avocatura in sine este o meserie solicitanta. In combinatie cu activitatea de coordonare a unei societati, rezultatul ar putea fi unul in dezavantajul vietii personale. Credeti ca veti reusi, totusi, sa pastrati un echilibru intre viata profesionala si cea personala?

Echilibrul, in general, este determinat de modul cum ne definim si ierarhizam valorile la care aderam.

De pilda, daca decidem ca familia este pe primul plan, iar profesia pe al doilea, va trebui sa facem acele alegeri si sa ne dedicam acelor activitati care corespund acestei ierarhii.

In ceea ce ma priveste, nu pot decat sa sper ca, stiind care este ordinea prioritatilor in timp, voi reusi sa dau importanta cuvenita atat vietii profesionale cat si celei personale.

Ce alte pasiuni aveti si cat investiti in ele?

Imi place istoria, lectura, imi plac filmele documentare, calatoriile si inotul. Desigur, mi-ar placea sa le dedic mai mult timp, dar ele ma inteleg si au rabdare.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#avocatura afaceri, #casa avocatura Cazacu Manolache Popa , #Antreprenori