Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Marius Ghenea: Un antreprenor valoros se formeaza in multi ani

Marius Ghenea: Un antreprenor valoros se formeaza in multi ani


Modelele antreprenoriale sunt singurele care pot schimba viitorul acestei tari, prin exemplul si ajutorul pe care il ofera ele tinerilor ce vor sa calce si ei pe drumul propriei afaceri. O spune chiar Marius Ghenea, unul dintre cele mai puternice modele in lumea afacerilor, care a contribuit la formarea a numerosi antreprenori, atat direct, cat si indirect.

Si pentru ca "un antreprenor de valoare se formeaza in timp", Marius Ghenea, antreprenor si investitor, a ales in ultimii ani sa se implice direct in formarea celor doritori sa aiba o baza solida pentru afacerile la care viseaza.

Anul acesta mai adauga un proiect pe lista programelor de educatie antreprenoriala: Start Me Up, o scoala pentru tineri intre 20 si 28 de ani care pe care ii invata pasii pe care trebuie sa ii parcurga pentru a pune bazele unei afaceri de succes.

"Sunt implicat in numeroase proiecte sociale de dezvoltare antreprenoriala pentru ca eu consider ca este cel mai eficient mod de a contribui la o Romanie mai prospera, mai competitiva, mai dezvoltata", explica Marius Ghenea, intr-un interviu acordat Business24.

De ce ati ales sa va implicati si sa sustineti acest proiect dedicat tinerilor antreprenori?

Sunt profesor de antreprenoriat si autor al primei carti romanesti de antreprenoriat, particip la mai multe programe de educatie antreprenoriala si am fost interesat de la bun inceput de programul Start Me Up dar alte angajamente m-au impiedicat sa particip la editiile anterioare, acum ma bucur ca pot ajunge acolo la aceasta editie si ca pot sa ajut echipa de proiect.

Ce inseamna o astfel de scoala pentru orice tanar?

In opinia mea, o asemenea scoala reprezinta o mare oportunitate pentru orice tanar interesat de antreprenoriat. Sunt multi tineri care pornesc la drum, pe cont propriu, cu o afacere, fara sa aiba notiunile de baza necesare pentru gestionarea si dezvoltarea acelei afaceri. Unii reusesc pe principiul "incercare si eroare", deci invata din experienta proprie si din greselile pe care ei insisi le fac in activitatea de business, altii, mult mai multi, esueaza.

O scoala de acest gen nu este evident o garantie a succesului, pentru ca in business nu exista garantii de acest gen, insa poate reprezenta o imbunatatire semnificativa a sanselor de succes.

Cum ati defini urmatoarea generatie de antreprenori?

Depinde la ce generatie de varsta ne referim. Romania a ajuns deja la "urmatoarea generatie de antreprenori", deoarece statistic vorbind, pentru prima data dupa 1989, cei mai multi antreprenori se incadreaza acum in categoria de varsta 30-39 ani. Aceasta este de fapt, in multe tari din lume, generatia care produce cele mai bune rezultate antreprenoriale, nu generatia de 20 ani, si nici generatiile mai in varsta.

Iar acesta este un rezultat logic al faptului ca un antreprenor de valoare invata, creste, se dezvolta in timp, nu se naste antreprenor si nici nu apare peste noapte.

Cum credeti ca sunteti privit dumneavoastra, antreprenorul Marius Ghenea, dar si alti mari antreprenori prezenti la scoala de antreprenoriat Start Me Up, prin ochii acestor tineri?

Cred ca la aceasta intrebare ar trebui sa raspunda participantii la program, sper insa ca mentorii si membri juriului din acest program sa fie priviti ca posibile modele antreprenoriale de catre generatia mai tanara, deoarece orice dezvoltare antreprenoriala sanatoasa este ajutata de modele reale, corecte si care sa poata fi aproape de tinerii in cautare de modele.

Aceasta este de fapt una dintre problemele foarte importante ale societatii romanesti in ansamblu, lipsa de modele sau mai bine zis aderarea frecventa la false modele.

Acestea sunt omni-prezente in presa tabloida, sunt vizibile si castiga o notorietate nemeritata.

Un exemplu simplu in acest sens ar fi chiar Gigi Becali, care pana de curand era in topul preferintelor liceenilor din Romania, ca model antreprenorial, dovada clara a acestei distorsionari si pervertiri a scarii de valori si a modelelor, indusa de tabloidizarea presei.

Din fericire, la ultimul studiu publicat recent, asemenea false modele nu au mai aparut in preferintele liceenilor, sper eu ca aceasta este o dovada a faptului ca tanara generatie are acum suficiente informatii pentru a putea discerne mai bine. Sau poate exista o explicatie mai prozaica, adolescentii de azi nu se mai uita la televizor, deci nu mai pot fi intoxicati pe acest canal media...

Ce va asteptati sa vedeti la tinerii participanti?

Entuziasm, creativitate, capacitate de efort, dorinta de autodepasire si incredere in ei.

Cat de usor este sa inveti sa fii antreprenor intr-o saptamana? La ce sa se astepte cei care aplica?

Asa cum spuneam, un antreprenor valoros se formeaza in multi ani, nu in cateva zile. Totusi, formatul intensiv al programului poate pune, intr-un interval relativ scurt de timp, o saptamana, bazele absolut necesare unui antreprenor modern.

Cu precizarea necesara ca dupa un astfel de program intensiv, pregatirea, studiul, procesul de invatare trebuie sa continue constant si pe termen lung...

Scoala de antreprenoriat Start Me Up este un proiect al organizatiei Akcees care va avea loc in perioada 14 - 20, la Predeal, si in cadrul careia fiecare zi a programului este dedicata unui aspect cheie al dezvoltarii unei afaceri.

Astfel, cei 25 de tineri participanti incep prin a genera idei de afaceri cu potential, le valideaza discutand cu mentori cunoscuti din domeniu: Daniel Ramamoorthy (Fondator & CEO Treehouse, investitor si consultant), Philipp Kandal (General Manager EU Telenav, ex. Co-Fondator & CTO Skobbler), Marius Ghenea (antreprenor serial si investitor), Cristi Badea (Co-Fondator Mavenhut) sau Cristian China-Birta (blogger si antreprenor online).

Tinerii continua prin a-si defini publicul tinta si a realiza un plan complet de marketing pentru produsele/serviciile pe care le dezvolta.

Ulterior, echipele invata cum sa realizeze estimarile financiare si sa obtina finantari pentru afacerea lor, isi definesc modelul de business si realizeaza un plan de actiune utilizand metodologiile lean.

La final, acestea isi pregatesc prezentarile si trebuie sa raspunda provocarii de a convinge juriul ca ideea lor se poate transfirma intr-un business de succes.


Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3154 ori

comments powered by Disqus