Guvernul ar putea amana termenul de la care fermierii trebuie sa se inscrie la Registrul Comertului

Vineri, 23 Aprilie 2010, ora 15:58
1295 citiri
Guvernul ar putea amana termenul de la care fermierii trebuie sa se inscrie la Registrul Comertului

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Mihail Dumitru, a declarat vineri ca va discuta in Guvern posibilitatea amanarii termenului de intrare in vigoare a actului normativ care obliga producatorii agricoli sa se inregistreze la Registrul Comertului pentru a putea vinde in piete, relateaza NewsIn.

"Principiul ordonantei este corect pentru ca orice agent care presteaza activitati economice trebuie sa fie inregistrat, dar noi vom discuta la nivelul Guvernului, am avut o discutie si cu primul ministru daca vom mentine data de intrare in vigoare sau daca vom lua o decizie de amanare a intrarii in vigoare a acestei ordonante", a explicat ministrul de resort.

Intrebat daca agricultorii vor fi afectati de faptul ca fermierii nu vor mai primi ajutoare de stat daca nu respecta prevederile actului normativ, Mihail Dumitru a spus ca producatorii agricoli primesc in continuare subventiile din bani europeni si aceasta masura nu ii va afecta.

"Nu ii va afecta foarte mult pentru ca ei primesc si subventii europene, care cresc in fiecare an, anul acesta au crescut cu 10%.

Ordonanta face parte din obiectivul Guvernului de fiscalizare a sectorului agricol, care este cel mai putin fiscalizat", a explicat Dumitru.

El a adaugat ca Ministerul Agriculturii va evalua rezultatele acestei masuri dupa ce va fi aplicata si va face publice efectele acesteia.

Federatia Sindicala Agrostar solicita recent exceptarea micilor producatori agricoli de la obligativitatea inregistrarii in Registrul Comertului pentru a-si putea comercializa produsele, pe motiv ca acest lucru va determina agricultorii sa vanda produsele catre intermediari.

Astfel, Agrostar cere ca prevederile OUG 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale sa nu se aplice micilor producatori agricoli.

Conform OUG nr. 44/2008, exista o perioada de doi ani, care se incheie la 25 aprilie 2010, pana la care persoanele interesate pot opta sa desfasoare activitate economica in una din formele mentionate la art. 4 din ordonanta, respectiv in regim individual si independent, ca persoane fizice autorizate, ca intreprinzatori titulari ai unei intreprinderi individuale sau ca membri ai unei intreprinderi familiale. 

Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Oameni din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu o criză a locuirii fără precedent, agravată de inflație, sărăcie energetică și risc de excluziune socială. Un raport de la vârful...
#Guvern, # producatori, # subventii, # Agrostar , #Registrul comertului