Firma ginerelui lui Blaga renunta la contractul cu CNADNR

Joi, 10 Iunie 2010, ora 17:34
2122 citiri
Firma ginerelui lui Blaga renunta la contractul cu CNADNR

Firma Axis Corporate Security SRL, al carei administrator si actionar e ginerele ministrului de Interne Vasile Blaga, a anuntat, joi, ca a renuntat la contractul incheiat cu Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara, subiect de presa si motiv de critici pentru ministru din partea colegilor, informeaza Mediafax.

"Compania Axis Corporate Security SRL Deva a renuntat la contractul de prestari servicii de paza, protectie si securitate incheiat cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara.

Miercuri, 9 iunie 2010, conducerea Axis Corporate Security SRL Deva a depus la sediul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara notificarea de renuntare la contract.

Va informam ca notificarea a fost acceptata de Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara", se arata intr-un comunicat de joi al companiei, semnat chiar de ginerele lui Blaga, Ioan Andrei Rudeanu, in calitate de administrator.

Reprezentantii firmei adauga, in documentul citat, ca, prin lege, sunt obligati sa asigure in continuare paza "obiectivelor care au facut obiectul contractului", pana la gasirea unui nou prestator de servicii, dar nu mai mult de 15 zile.

"Va mai precizam ca intre Axis Corporate Security si Compania Nationala a Huilei (CNH) nu este in vigoare nici un contract de prestari servicii de paza, protectie si securitate", se mai arata in comunicat.

Presa a relatat, recent, despre existenta unui contract intre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara si firma Axis Corporate Security, in baza caruia firma primea bani pentru paza unor poduri aflate in patrimoniul regiei.

Preluand afirmatiile din presa, fostul ministru al Justitiei si actualul europarlamentar PDL Monica Macovei l-a criticat pe ministrul Blaga pe aceasta tema, spunand ca ar trebui sa plece din Guvern. Macovei a mai declarat ca nu crede ca Blaga nu stia despre afacerea ginerelui sau.

Intrebat cum comenteaza afirmatiile Monicai Macovei despre el, Blaga a raspuns: "Nu iau lectii de la Monica Macovei".

"Fiecare a avut parcursul sau profesional inainte de '89 si dupa '89. Am spus-o si o mai spun: nu voi interzice nimanui, nici macar ginerelui meu, sa lucreze in zona privata", a continuat Blaga.

Ministrul de Interne s-a declarat deranjat de faptul ca presa a relatat, in urma cu cateva luni, despre existenta unui alt contract incheiat de firma ginerelui sau cu o alta institutie de stat, de aceasta data fiind vorba despre Compania Nationala a Hiulei (CNH).

"Ce m-a deranjat a fost ca a incheiat un contract, nu doua, cum s-a spus, dar problemele cu acela se vor rezolva in trei zile", declara, marti, Vasile Blaga.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În timp ce la nivelul pieței auto europene înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat declinuri anuale de 10,6% în primul trimestru și de 18,5% în luna martie 2024, în România...
Google oferă acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto
Google oferă acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto
Google a anunțat că va oferi acces gratuit la unele dintre cele mai avansate instrumente de editare foto din Google Photos, care anterior erau disponibile doar contra cost. Începând cu luna...
#firma, #cnadnr, #blaga , #SRL