Care sunt cele mai importante modificari aduse Codului Fiscal

Marti, 23 August 2011, ora 12:58
2216 citiri
Care sunt cele mai importante modificari aduse Codului Fiscal

Firmele vor putea plati anual sau trimestrial impozitul pe profit, iar cetatenii straini rezidenti in Romania vor plati impozit atat pe veniturile obtinute in tara, cat si in strainatate, conform Mediafax. 

Cetatenii straini cu rezidenta in Romania vor plati impozit pe veniturile obtinute atat in tara, cat si in strainatate in primul an de la dobandirea acestui statut, si nu dupa trei ani, asa cum prevede legislatia in vigoare, potrivit unui proiect de ordonanta care aduce modificari Codului Fiscal, conform Mediafax.

"Aceste venituri urmeaza a fi supuse impunerii incepand cu anul calendaristic urmator celui in care persoana fizica a obtinut rezidenta in Romania, concomitent cu acordarea acelorasi drepturi de deducere de care beneficiaza o persoana fizica romana", se arata in nota de fundamentare a proiectului.

In prezent, persoana fizica nerezidenta care indeplineste conditiile de rezidenta in Romania timp de trei ani consecutiv plateste impozit pe veniturile obtinute din orice sursa, atat din Romania, cat si din afara Romaniei, incepand cu al patrulea an fiscal.

Pentru a fi considerata rezidenta, o persoana fizica trebuie sa aiba domiciliul in Romania, sa locuiasca in tara pentru perioade ce depasesc in total 183 de zile pe an, sau sa fie cetatean roman care lucreaza in strainatate ca functionar sau angajat al Romaniei intr-un stat strain.

Concomitent, Finantele au mentinut obligatia de plata a impozitului de catre o persoana fizica rezidenta romana cu domiciliul in Romania pentru inca trei ani urmatori celui in care are loc schimbarea rezidentei acesteia intr-un stat cu care Romania nu are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri.

O alta modificare adusa Codului Fiscal vizeaza modul de plata a impozitului pe profit obtinut de firme.

Acestea vor putea face platile trimestrial sau anual,in ultimul caz fiind necesare plati anticipate in suma de o patrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent.

In prezent, aceasta optiune este posibila doar in cazul institutiilor bancare.

In ceea ce priveste sistemul de plata trimestrial, firmele vor determina profitul datorat luand in calcul veniturile si cheltuielile, precum si celelalte elemente de ajustare a bazei impozabile, inregistrate efectiv in fiecare trimestru.

Sistemul de calcul, declarare si plata a impozitului pe profit de catre organizatiile nonprofit si de contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si plantelor tehnice, pomicultura si viticultura nu se modifica.

Aceaste categorii de contribuabili vor aplica in continuare sistemul anual de plata a impozitului pe profit, fara efectuarea de plati anticipate.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#impozit, #nou cod fiscal, #modificari cod fiscal, #impozit profit, #profit , #Impozit profit