Calendar fiscal. Obligatiile cu termen limita de depunere 25 martie

Luni, 24 Martie 2014, ora 10:57
2699 citiri
Calendar fiscal. Obligatiile cu termen limita de depunere 25 martie

Marti, 25 martie 2014, este termenul limita pentru mai multe obligatii fiscale pentru companii. Printre acestea se regasesc declaratiile de mentiuni, de venit estimat, notificari privind impozitul, alte formulare si plati.

Lista formularelor si categoriile de contribuabili vizate

Formular 101, Declaratie privind impozitul pe profit: Persoanelor juridice platitoare de impozit pe profit, au pana marti, 25 martie 2014, termen limita de depunere al formularului 101, "Declaratie privind impozitul pe profit" pentru anul 2013.

Acest formular se depune de catre persoanele juridice platitoare de impozit pe profit, cu exceptia contribuabililor prevazuti la art. 34 alin. (5) lit. a) si b), alin. (14) si (15).

Formular 097, Notificarea privind aplicarea/incetarea aplicarii sistemului TVA la incasare: Se depune de catre persoanele impozabile inregistrate conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la incasare sau cu privire la incetarea aplicarii acestui sistem in conditiile prevazute la art. 134^2 si art. 156^3 alin. (11) si alin. (12).

Formular 100 , Depunerea declaratiei privind obligatiile de plata la bugetul de stat cu termen lunar pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2014.

Formular 112 , Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, cu termen lunar pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2014.

Formular 224 , Depunerea Declaratiei privind veniturile sub forma de salarii din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfsoara activitate in Romania si de catre persoanele fizice romane angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate in Romania pentru luna precedenta.

Formular 300 , Decontul de taxa pe valoarea adaugata cu termen lunar pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii februarie 2014.

Decontul se depune si de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenta ca platitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal pana la 10 februarie 2014;

Declaratia 301 , Depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adaugata pentru luna precedenta, pentru contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal si care au efectuat: achizitii intracomunitare in luna precedenta, achizitii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achizitii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum si pentru contribuabilii neinregistrati si care nu au obligatia inregistrarii, care au efectuat achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.

Declaratia 307 , Depunerea Declaratiei privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adaugata

Se depune de catre persoanele impozabile: pentru operatiunile prevazute la art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de catre locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achizitionate printr-un contract de leasing, daca transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc dupa scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului in baza prevederilor art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de catre persoana impozabila pentru care inregistrarea in scopuri de TVA a fost anulata conform art. 153 alin. (9) lit. a) - e) sau lit. g) din Codul Fiscal, care nu a efectuat ajustarile de taxa conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Codul Fiscal in ultimul decont depus inaintea scoaterii din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA sau care a efectuat ajustari incorecte.

Formular 311 , Depunerea Declaratiei privind taxa pe valoarea adaugata datorata de catre persoanele impozabile al caror cod de inregistrare in scopuri de taxa pe valoarea adaugata a fost anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul fiscal

Se depune de catre persoanele impozabile al caror cod de inregistrare in scopuri de TVA a fost anulat conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal si care efectueaza in perioada in care nu au cod valid de TVA livrari de bunuri/prestari de servicii si/sau achizitii de bunuri si/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei pe valoarea adaugata. Reglementare: OPANAF nr. 2.224/2013;

Declaratia 390 VIES, Depunerea Declaratiei recapitulative privind livrarile / achizitiile /prestarile intracomunitare de bunuri pentru obligatiile de declarare aferente operatiunilor desfasurate in luna februarie 2014.

Formular 394 , Declaratia informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national pentru declararea operatiunilor desfasurate in luna februarie 2014 de catre platitorii de TVA cu perioada fiscala lunara.

#obligatii fiscale, #persoane impozabile, #declaratii fiscale , #Stiri Taxe si impozite