Declaratia unica se depune doar online. Ce solutie are Fiscul pentru romanii care n-au calculator

Luni, 06 Mai 2019, ora 17:25
1237 citiri
Declaratia unica se depune doar online. Ce solutie are Fiscul pentru romanii care n-au calculator
Foto: Arhiva Facebook/ANAF

Ministerul Finantelor Publice (MFP), prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) pune la dispozitia contribuabililor, in sediile unitatilor fiscale teritoriale, calculatoare destinate autoservirii pentru a facilita indeplinirea obligatiilor fiscale, potrivit unui comunicat al ministerului.

Prin intermediul acestor calculatoare, contribuabilii pot depune "Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice".

Potrivit normelor legale in vigoare, Declaratia unica se depune online, pana la data de 31 iulie 2019.

"Contribuabilii care nu detin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unitatilor fiscale, pentru a-si crea cont in Spatiul Privat Virtual (SPV) si pentru a beneficia si de alte servicii electronice puse la dispozitie de ANAF. La cerere, contribuabilii vor fi indrumati direct de catre inspectorii fiscali in vederea indeplinirii obligatiilor fiscale", se mentioneaza in comunicat.

Ministerul subliniaza faptul ca aceste calculatoare sunt destinate exclusiv accesarii serviciilor electronice puse la dispozitie contribuabililor de catre Agentia fiscala si Ministerul Finantelor Publice.

Lista sediilor unitatilor fiscale in care sunt puse la dispozitia contribuabililor calculatoare destinate autoservirii se regaseste pe site-ul institutiei, www.anaf.ro, la sectiunea Servicii oferite de ANAF.

De asemenea, "Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice", poate fi transmisa ANAF si prin intermediul serviciului "Depunere declaratii", disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat.

MFP roaga contribuabilii sa depuna in timp util Declaratia Unica, pentru a se evita suprasolicitarea sistemului informatic al ANAF in perioada termenului limita de depunere.

Florin Citu: Orlando a mintit. Cei care depun mai devreme Declaratia unica nu primesc reducere ...citeste mai departe despre "Declaratia unica se depune doar online. Ce solutie are Fiscul pentru romanii care n-au calculator" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ANAF declaratie unica romani calculator , #Stiri Taxe si impozite