Document Finante: Cota progresiva din 2016, in trei trepte, de 15%, 25% si 35%

Vineri, 14 Noiembrie 2014, ora 08:55
1729 citiri
Document Finante: Cota progresiva din 2016, in trei trepte, de 15%, 25% si 35%

Guvernul intentioneaza sa renunte la cota unica de 16%, incepand din 2016, si sa introduca cote progresive de impozitare a venitului, in trei trepte, de 15%, 25% si 35%, potrivit unui document elaborat de Ministerul Finantelor Publice (MFP), ministrul delegat pentru Buget, si consultat de Mediafax.

In document, care contine mai multe propuneri de masuri fiscale, se precizeaza ca una dintre acestea ar fi: "Introducerea impozitului progresiv pe venit, incepand cu 2016 (3 cote progresive de 15%, 25% si 35%)".

Propunerile au fost prezentate in Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

"Cota progresiva reprezinta una dintre solutiile mai sigure in discutiile cu FMI si CE privind recuperarea golului de venituri de la bugetul statului anticipat pentru 20015, dar acum ANAF nu este pregatita tehnic pentru introducerea imediata. Programele pe care s-a operat impozitul pe venitul global, eliminat in 2005, sunt depasite si nu pot fi adaptate la noile sisteme. Inteleg, totusi, ca exista discutii pentru eventuala introducere de la mijlocul anului viitor, mai ales in cazul in care in pozitia de premier va fi numit Florin Georgescu, un sustinator al cotei progresive", au declarat pentru Mediafax surse apropiate discutiilor, care au confirmat datele din documentul MFP.

Pe de alta parte, analisti financiari afirma ca nu exista obstacole de ordin tehnic pentru introducerea cotei progresive de impozitare chiar de la 1 ianuarie 2015, intrucat declararea venitului se face in 2016.

Petrescu nu este de acord

Totusi, ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a declarat ca nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare, iar in institutie, autoritatea in ceea ce priveste stabilirea politicii fiscale, nu s-a facut niciodata un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare.

Intr-un document care contine mai multe propuneri de masuri fiscale, elaborat de Ministerul Finantelor Publice (MFP) - ministrul delegat pentru Buget, se precizeaza ca una dintre acestea ar fi: "Introducerea impozitului progresiv pe venit, incepand cu 2016 (3 cote progresive de 15%, 25% si 35%)".

Propunerile au fost prezentate in Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget.

Cota unica a fost introdusa de la 1 ianuarie 2005, fiind pricipala tema de campanie a aliantei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004. Cota unica a fost propusa initial de ministrul de Finante din perioada Guvernului Nastase, Mihai Tanasescu, dar respinsa de PSD, inclusiv din cauza opozitiei presedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Cota unica a fost introdusa de la 1 ianuarie 2005

Cota unica a fost introdusa de la 1 ianuarie 2005, fiind pricipala tema de campanie a aliantei DA (PNL-PD) la alegerile din 2004.

Cota unica a fost propusa initial de ministrul de Finante din perioada Guvernului Nastase, Mihai Tanasescu, dar respinsa de PSD, inclusiv din cauza opozitiei presedintelui de atunci, Ion Iliescu.

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu, propus de actualul premier Victor Ponta sa preia conducerea Guvernului in cazul in care PSD va castiga alegerile prezidentiale, a declarat recent ca tema cotei unice de impozitare a fost "fetisizata" in ultimii ani si ar trebui reconsiderata cel putin din perspectiva nivelului, daca societatea romaneasca are pretentii mari de la stat.

#taxe impozite, #proiect guvern, #impozit venituri , #Stiri Taxe si impozite