CNADNR a receptionat lucrarile de modernizare a DN6

Joi, 30 Decembrie 2010, ora 10:52
1837 citiri
CNADNR a receptionat lucrarile de modernizare a DN6

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a receptionat lucrarile de modernizare a drumului national 6, pe tronsonul Bahna-Mehadia, judetul Caras Severin, in lungime de 30 de kilometri si centura Mehadia, valoarea proiectului fiind de 31,38 milioane euro, fara TVA, anunta Mediafax.

Executia lucrarilor a fost realizata de catre consortiul italian Garboli Conicos - Tirrena Scavi, in timp ce supervizarea lucrarilor a fost asigurata de consortiul danezo-austriac Ramboll Danmark A/S, IC Consulenten Ziviltechniker GesmbH.

Din valoarea totala a lucrarilor, 17,12 milioane euro reprezinta fonduri nerambursabile alocate de Uniunea Europeana, prin facilitatea ISPA, restul sumei fiind asigurata de la bugetul de stat.

Lucrarile au presupus modernizarea DN 6, construirea variantei de ocolire Mehadia in lungime de 2,2 km, construirea a doua poduri noi, modernizarea a 14 poduri existente si reablilitarea sau, dupa caz, inlocuirea unui numar de 47 de podete.

Totodata, au fost realizate sisteme de scurgere si drenare a apelor precum si imbunatatirea facilitatilor existente.

#lucrari, #modernizare, #cnadnr , #TVA