Deloitte: Plata automata a dobanzii la intarzieri in rambursarea TVA, inclusa in legislatie

Miercuri, 21 Octombrie 2009, ora 16:13
2357 citiri
Deloitte: Plata automata a dobanzii la intarzieri in rambursarea TVA, inclusa in legislatie

Legislatia fiscala ar trebui sa prevada plata automata a dobanzii in cazul TVA-ului rambursat cu intarziere companiilor de catre stat, arata un sondaj prezentat miercuri de Deloitte, din care reiese ca doar 3% din companiile care au inaintat cereri in acest sens au solicitat si plata dobanzilor, informeaza NewsIn.

"Pentru moment, doar 3% dintre companiile care au inaintat cereri pentru rambursarea TVA-ului au solicitat si dobanzile de intarziere a platilor. Dobanzile reprezinta un drept implicit al contribuabililor, dar companiile chestionate s-au aratat rezervate in privinta beneficiilor imediate, invocand eventuale repercusiuni din partea autoritatilor. O solutie ar fi ca legislatia sa prevada plata automata a dobanzii, in cazul in care organele fiscale depasesc perioada legala pentru solutionarea rambursarilor", a declarat partenerul Deloitte Romania expert pe probleme de fiscalitate, Pieter Wessel.

Totodata, potrivit studiulului companiei de consultanta Deloitte, cea mai mare parte a companiilor intervievate care au aplicat pentru rambursarea de TVA (peste 40%) din 2007 pana in prezent au solicitat sume mai mari de un milion de euro.

De asemenea, aproape 30% dintre companiile in cauza au indicat ca aceste sume se situeaza intre 500.000 si un milion de euro.

"Pentru companiile romanesti, rambursarile de TVA par astfel sa reprezinte provocarea primordiala a sistemului fiscal. Recuperarea cu intarziere a sumelor de TVA nu afecteaza doar fluxul de lichiditati, ci poate lipsi companiile de o resursa vitala pentru supravietuire. Deficientele sistemului de rambursare sunt evidente, in contextul procentului mare de cereri de rambursare a caror perioada de solutionare depaseste termenul legal de 45 de zile", subliniaza reprezentantii Deloitte.

Astfel, pentru 42% dintre respondentii care au aplicat pentru rambursare de TVA, solutionarea cererilor a venit intr-o perioada cuprinsa intre 3 si 6 luni de zile.

Mai mult, o parte considerabila a respondentilor (25%) s-a confruntat cu intarzieri de peste 6 luni, 8% primind rambursarea dupa mai mult de un an.

Pe de alta parte, Deloitte remarca, in acest context, initiativele recente prin care autoritatile au incercat sa decongestioneze situatia rambursarilor de TVA, cum ar fi solutionarea cu prioritatea cererilor de rambursare in functie de vechimea acestora, cesiunea creantelor din dreptul de restituire a TVA-ului sau obligatia furnizarii unui raspuns in termen de 45 de zile, in cazul efectuarii unui control incrucisat).

Partenerul Deloitte expert in fiscalitate Rodica Segarceanu subliniaza ca "reprezentantii companiilor isi doresc, in primul rand, stabilitate in privinta legislatiei pe domeniul fiscal si reducerea frecventei modificarilor legislative".

"Companiile reclama nivelul ridicat al penalitatilor pentru intarzierea la plata, considerand ca 36,5% este un nivel excesiv disproportionat fata de practica internationala.

De asemenea, nivelul de 2% al penalitatilor din valoarea unei tranzactii este injust si disproportionat", a explicat Pieter Wessel.

Sondajul Deloitte reflecta opiniile a 130 de directori financiari, directori executivi sau directori de echipe interne specializate in probleme fiscale din companii romanesti de top.

Participantii reprezinta cele mai importante domenii de activitate: industria bunurilor de consum (24%), industria serviciilor financiare (22%), industria prelucratoare (19%), tehnologie, media si telecomunicatii (16%), servicii profesionale (6%), industria medicala si farmaceutica (5%), imobiliare si constructii (5%), energie si resurse (2%), aviatie si servicii de transport (1%)

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rambursari, # tva, # dobanda, # plati, # deloitte , #TVA