Seful Garzii Financiare: Ar fi utila reducerea TVA la 10% pentru alimente

Marti, 06 Martie 2012, ora 16:26
1846 citiri
Seful Garzii Financiare: Ar fi utila reducerea TVA la 10% pentru alimente

Reducerea TVA la 10% pentru alimente ar fi oportuna pentru combaterea evaziunii fiscale, dar si pentru obtinerea de venituri echivalente cu 1,5% din PIB din evaziune pe intreg anul 2012, a declarat marti Comisarul General al Garzii Financiare, Arpad Ladanyi.

"Ar fi oportuna o analiza aprofundata a efectelor reducerii TVA. Eu ma gandesc ca daca TVA-ul ar fi de 10% la alimente, conformarea voluntara ar creste semnificativ. O asemenea masura ar avea un efect pozitiv in combaterea evaziunii fiscale", a declarat in exclusivitate pentru NewsIn seful Garzii Financiare, precizand ca masuri similare sunt si in alte state europene.

Intrebat daca a discutat aceasta propunere cu primul ministru Ungureanu, sau daca a expus o asemenea varianta in cadrul comitetului privind combaterea evaziunii fiscale, Arpad Ladanyi a raspuns ca deocamdata trebuie facute simulari la minister si, in functie de rezultate, propuerea va fi prezentata sau nu premierului.

Acesta a precizat ca propunerea sa vine din punctul de vedere al celor care se ocupa de combaterea evaziunii fiscale, insa aprobarea unei astfel de masuri revine ministerului de Finante si Guvernului.

Intrebat daca, poate fi indeplinita tinta propusa de primul ministru, de recuperarea din evaziunea fiscala echivalentul a 1,5% din PIB in termen de 60 de zile, seful Garzii Financiare a raspuns ca de fapt aceasta crestere de venituri, de 1,5% se refera la intreg anul 2012.

"Cresterea veniturilor colectate din evaziune, la 1,5% din PIB, este pe intreg anul. Eu asa am interpretat ce a spus premierul Ungureanu. Practic, in doua luni, primul ministru isi poate da seama daca noi putem sa atingem acele tinte stabilite sau nu", a explicat Arpad Ladanyi.

Intr-un interviu acordat luni publicatiei "Finantistii", Seful Garzii Financiare a aratat ca reducerea TVA la alimente ar face nerentabila evaziunea fiscala.

#reducere tva alimente, #evaziune fiscala reducere TVA, #nivel TVA Romania declaratii Arpad Ladanyi , #TVA