TVA la paine, redusa din septembrie. Cu ce va fi compensata pierderea bugetara

Marti, 30 Iulie 2013, ora 09:15
1854 citiri
TVA la paine, redusa din septembrie. Cu ce va fi compensata pierderea bugetara

Taxa pe valoarea adaugata va fi redusa la paine la 9% de la 1 septembrie, iar impactul negativ al masurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin cresterea accizelor la alcool si introducerea de accize la bunuri de lux, precum masini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur, cu venituri suplimentare estimate sa fie atrase astfel din accize la 300 milioane lei.

Bijuteriile din aur si/sau platina, cu exceptia verighetelor, vor fi accizate din septembrie cu 1 euro/gram pentru bijuterii de pana la 14 K inclusiv si cu 2 euro/gram pentru mai mult de 14 K, masinile cu motor peste 3.000 cmc vor fi accizate cu 1 euro/cmc, acciza la cafea si bere nefiind schimbata.

Pentru masini, acciza va fi aplicata in cazul autoturismelor si autoturismelor de teren, inclusiv cele importate sau achizitionate intracomunitar, noi sau rulate, a caror capacitate cilindrica este mai mare sau egala cu 3.000 centimetri cubi.

Confectiile din blanuri naturale vor fi accizate cu 50 euro la bucata pentru produse cu o valoare unitara intre 500-1.500 euro, cu 200 euro/bucata pentru valori cuprinse intre 1.501-3.000 euro, cu 450 euro/bucata pentru valori intre 3.001-4.500 euro, cu 750 euro/bucata pentru valori cuprinse intre 4.501-6.000 euro si cu 1.200 euro/bucata pentru produse in valoare mai mare de 6.000 euro.

Armele de vanatoare si cele de uz personal, altele decat cele de uz militar sau de uz sportiv, vor fi accizate cu 50-1.500 euro/bucata, in functie de valoare, iar cartusele cu glont vor fi de asemenea accizate cu 0,1-0,4 euro/bucata.

Pentru nave cu vele care au lungime egala sau mai mare de 8 metri va fi aplicata o acciza de 500 euro/metru liniar din lungimea navei.

Evaziunea fiscala, obiectivul principal al scaderii TVA la paine

Guvernul nu urmareste scaderea imediata a pretului painii prin scaderea TVA, ci reducerea la jumatate a evaziunii fiscale in domeniu, care ajunge, in prezent, si la 80% pe lantul economic al produselor de panificatie, a declarat ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu.

"Obiectivul major, asa cum am anuntat in nenumarate randuri cand am propus reducerea TVA la panie, este nu de a scadea imediat pretul, ci de a reduce evaziunea fiscala semnificativ. Pe baza analizelor facute de asociatia marilor producatori si, de asemenea, din analizele noastre, evaziunea fiscala ajunge pe anumite segmente, pe acest lant, si pana la 80%", a spus Chitoiu.

El a precizat ca scopul urmarit de Executiv este acela de a reduce semnificativ, respectiv peste 50%, evaziunea fiscala in domeniul produselor de panificatie.

Totodata, ministrul si-a exprimat speranta ca noul Corp de Control creat la Finante isi va arata eficienta.

"Sper ca noua structura, Directia Generala Nationala Antifrauda Fiscala, sa fie mult mai eficienta decat fostele structuri si sa-si faca simtita prezenta in piata si nu numai, sa aduca bani mai multi la buget", a spus Chitoiu.

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca taxa pe valoarea adaugata va fi redusa la paine la 9% de la 1 septembrie, iar impactul negativ al masurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin cresterea accizelor la alcool si introducerea de accize la bunuri de lux, precum masini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur.

Alte bunuri de lux pentru care vor fi aplicate accize sunt iahturi, ceasuri de lux si anumite tipuri de armament.

Acciza la alcool va creste de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru, in timp ce pentru bunuri de lux vor fi introduse accize, a precizat ministrul Finantelor.

Expertii FMI, sceptici

Premierul Victor Ponta a afirmat ca expertii FMI sunt in continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei masuri in ceea ce priveste scaderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scaderea TVA.

El a precizat ca va solicita asociatiilor producatorilor de paine sa demonstreze intr-un termen "rezonabil" ca reducerea TVA va contribui la diminuarea evaziunii fiscale.

Victor Ponta a anuntat, de asemenea, luni, ca Guvernul a incheiat negocierile cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala pentru un nou acord.

O misiune a FMI se afla la Bucuresti pentru discutii privind un nou acord de imprumut cu Romania, autoritatile precizand anterior ca doresc ca un nou acord sa fie incheiat pentru o perioada de doi ani.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, ca Romania va conveni, pana in aceasta toamna, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana, cu o valoare intre 3 miliarde euro si 5 miliarde euro si cu mai putine conditii decat cele doua intelegeri anterioare.

#reducere TVA paine, #pierderi buget reducere TVA, #combatare evaziune panificatie, #acord FMI reducere TVA, #Ponta TVA redus , #TVA