Stolojan: Romania nu mai are nicio alta sansa decat reformele

Vineri, 23 Aprilie 2010, ora 12:04
2080 citiri
Stolojan: Romania nu mai are nicio alta sansa decat reformele

Iesirea din criza a Romaniei va fi mai dificila decat se anticipeaza, intrucat tara a intrat in criza "absolut dezarmata" din punct de vedere al politicii monetare si fiscale, singura sansa fiind realizarea reformelor, a declarat, vineri, Theodor Stolojan, membru in Parlamentul European, potrivit Mediafax.

"De data aceasta, spre deosebire de deceniul precedent, respectiv perioada 1991 - 1999, Romania nu mai are nicio alta sansa sa previna alte riscuri decat sa faca ceea ce trebuie, reforme", a spus Stolojan in cadrul conferintei "Privind spre viitor: Romania si strategie Europa 2020".

El a explicat ca politicile macroeconomice ale Romaniei nu au reusit sa gestioneze echilibrul extern, iar depasirea vulnerabilitatilor create la mijlocul anului 2008 s-a facut prin producerea altor riscuri, precum costul finantarii externe a statului.

Oficialul Parlamentului European a aratat ca majorarea cu 1% a dobanzilor pe piata internationala inseamna pentru Romania un miliard de euro risc suplimentar de dobanzi.

"Romania nu mai are timp de a taragana reformele esentiale. (...) Romania este in prezent la 31-32% cu resursele fiscale (ponderea veniturilor fiscale in PIB - n.r.), in timp ce media din UE ajunge la 39-40% sau mai mult. Treaba nu se rezolva de la sine", a mai spus Stolojan.

In ceea ce priveste cercetarea si dezvoltarea, pentru care statele UE vor trebui sa aloce conform noii agende 3% din PIB pana in 2020, Stolojan a lasat sa se inteleaga ca in Romania conceptul se bazeaza mai degraba pe imitatie decat pe inovare.

"Studiile recente arata ca imitatia inteligenta este mult mai raspandita decat inovarea. Nu vreau sa dau mai multe detalii", a continuat Stolojan.

El a mentionat ca cele mai importante criterii pe care trebuie sa se bazeze Romania in continuare sunt cresterea competitivitatii si productivitatii.

"Orice alt subterfugiu nu ne face decat rau", a concluzionat membrul Parlamentului European.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#competitivitate, #criza, #iesire, #productivitate, #reforme, #stolojan , #stiri Theodor Stolojan