SIF-urile se apreciaza in debutul sedintei de luni, pe o piata in scadere usoara

Luni, 18 Februarie 2008, ora 11:58
1284 citiri
SIF-urile se apreciaza in debutul sedintei de luni, pe o piata in scadere usoara

Indicele societatilor de investitii financiare, BET-FI, este singurul care s-a apreciat in debutul sedintei de luni, pe o piata in scadere usoara, in timp ce lichiditatea s-a injumatatit - la 2,31 milioane lei (634.526 euro) - fata de rulajul din prima jumatate de ora a zilei precedente.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, a pierdut 0,12% la 7.127,60 puncte, iar indicele compozit al pietei, BET-C, s-a depreciat cu 0,16% pana la 4.954,11 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), a fost singurul care s-a apreciat in debutul sedintei de luni, cu 0,83%, pana la 58.108,82 puncte, in timp ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a deschis sedinta in scadere cu 0,27% fata de ultima sedinta de tranzactionare, la 15.682,18 puncte.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au generat prima lichiditate din piata pe sectiunea de actiuni, de 529.195 lei, si s-au scumpit cu 2,12%, la 3,37 lei. Titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au urmat cu schimburi de 428.085 lei, iar cotatia a crescut cu 0,38%, la 2,65 lei/actiune.

Schimburile cu actiunile Erste Bank (EBS), tranzactionate la categoria internationale a BVB, au insumat 271.632 lei, a treia lichiditate din piata, pe o apreciere 0,87%, la 139,20 lei, in timp ce actiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au scumpit cu 0,58%, pana la 1,74 lei, pe un rulaj de numai 166.600 lei.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) au stagnat la cotatia de 2,68 lei, pe fondul celei de-a cincea lichiditati din piata, de 150.119 lei, in vreme ce actiunile TMK Artrom (ART) au urmat cu o lichiditate de 128.570 lei si au suferit o corectie severa de 9,40%, la 28,90 lei, dupa ce a obtinut anul trecut un profit net de 21,4 milioane lei (5,92 milioane euro), de trei ori mai mic fata de cel din 2006.

Bursele din Statele Unite au inchis sedinta de vineri in stagnare. Astfel, indicele compozit Dow Jones (DJIA) a stationat la 12.348 puncte, iar indicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la Bursa din Statele Unite (S&P 500) a stagnat la 1.349 puncte. Indicele bursei de la New York, NYSE, a coborat usor, cu 0,03% la 8.970 puncte.

<a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.