Cine este Mihai Marcu, omul de afaceri din spatele MedLife

Sambata, 22 Iunie 2013, ora 00:00
31754 citiri
Cine este Mihai Marcu, omul de afaceri din spatele MedLife

Mihai Marcu, Presedintele Consiliului de Administratie al MedLife, a invatat de-a lungul anilor sa imbine afacerile cu placerea, dar si ca trebuie sa dea ceva inapoi comunitatii, atunci cand are ocazia.

Din pasiunea sa pentru antreprenoriatul social s-a nascut fundatia Romanian Business Leaders, iar din placerea de a naviga au aparut Romanian Yachting School si Life Harbour (Limanu), precum si NauticLife, importatorul exclusiv al brandului francez Beneteau, lider mondial al industriei de yachting.

Toate acestea, bineinteles, au fost create de Mihai Marcu pe langa MedLife, cel mai mare operator medical privat din Romania.

Desi este un om extrem de ocupat, are ambitii mari pentru fiecare business pe care-l conduce si se ocupa foarte mult si de familia sa.

"Petrec mult timp cu familia, pentru ca am doi copii pe care ii ador si pe care imi doresc sa-i vad crescand si sa le fiu alaturi in etapele importante ale dezvoltarii lor, mai merg in Delta si sunt pasionat de tot ce inseamna navigatie", a declarat Mihai Marcu, intr-un interviu acordat Business24.

Ati inregistrat in primele trei luni ale acestui an o cifra de afaceri la nivel de grup de 17,6 milioane euro, in crestere cu 21% fata de aceeasi perioda a anului trecut. Cum ati caracteriza aceasta cifra, in raport cu situatia pietei de servicii medicale private din Romania?

Evolutia cifrei noastre de afaceri in primul trimestru a fost in linie cu estimarile noastre, insa, daca luam in calcul impredictibilitatea din sistemul de sanatate si diminuarea puterii de consum, atunci dinamica business-ului a fost una foarte buna.

De altfel, piata de profil a inregistrat o crestere de 10-15% maxim.

Care a fost "secretul" acestei cresteri? Ce va diferentiaza de competitie?

Nu este vorba de un secret. MedLife este un business consolidat, este firesc sa existe o crestere organica si sa avem o strategie sustenabila.

Cresterea business-ului s-a datorat in special strategiei de majorare a cotei de piata atat in zona de corporate cat si in zona de retail.

Suntem cel mai mare operator medical privat din Romania de multi ani si avem o echipa puternica in spate - echipa de management, medici si personal medical de exceptie dar si tehnologie de ultima ora.

Toate aceste elemente cumulate dau un rezultat pozitiv pe termen mediu si lung.

Ati estimat pentru acest an o cifra de afaceri de 72-75 milioane euro, in crestere fata de cifra de afaceri cumulata la 63 de milioane de euro, inregistrata in 2012. Care sunt factorii care credeti ca vor genera aceste cresteri?

Strategia de business pe termen lung; gradul de anticipatie; promptitudine in luarea deciziilor / masurilor corespunzatoare;

Conform studiului international realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al treilea an consecutiv cel mai de incredere brand in randul romanilor la categoria "Clinica Privata". Cat de dificil sau usor este castigi increderea romanilor la capitolul sanatate, in Romania?

Sunt mandru ca exista si aceasta confirmare concreta a faptului ca lucrurile pe care le fac si in care cred, aduc rezultatele asteptate.

Daca prin aceste dinstinctii putem cuantifica increderea romanilor, care ne este acordata de cativa ani buni, nu putem decat sa le multumim si sa le rasplatim aceasta incredere fiind mereu cei mai buni.

Nu stiu daca este usor sau greu, pot spune doar ca intreaga mea activitate in cadrul MedLife este dedicata tuturor romanilor, din care si eu fac parte, pentru care imi doresc sa aiba servicii medicale la standarde europene, acasa, in Romania.

MedLife a fost fondata in urma cu peste 15 ani de catre familia dumneavoastra. Puteti sa ne spuneti, in cateva randuri, care este istoria acestui business si provocarile cu care v-ati confruntat la conducerea MedLife?

Istoria MedLife a inceput in urma cu 17 ani, la parterul unei case din str. Zablovschi din Bucuresti.

Pasiunea pentru pediatrie a mamei mele, doamna doctor Mihaela Marcu, a determinat-o sa deschida impreuna cu trei colegi de facultate primul cabinet medical privat.

Harul mamei mele a fost scanteia care a declansat expansiunea MedLife. Din acel punct, totul e istorie, cifrele au inceput sa creasca si pe masura ce eu si fratele meu, Nicolae Marcu, ne-am implicat, business-ul s-a dezvoltat organic, astfel ca in anul 2004 am lansat prima hyperclinica in Grivita.

Era un concept nou pe piata si ofeream clientilor posibilitatea de a beneficia de toate serviciile medicale - consultatii la toate specialitatile, investigatii, imagistice, recoltari analize - in acelasi loc, fara a se deplasa in alte locatii.

In 2007 am inaugurat cel mai modern spital privat din Romania - Life Memorial Hospital -, iar in 2010 am intrat pe un nou segment de business, cel al farmaciilor.

Anul 2011 a adus cele mai multe investitii. Am inaugurat 5 spitale noi, mono si pluridisciplinare, am deschis noi clinici si farmacii, contractand si un credit sindicalizat de 40 de milioane de euro de la IFC si Erste.

Pentru MedLife, anul 2012 a fost un an de consolidare, in care s-a pus accent pe investitii in tehnologia si dezvoltarea noilor servicii.

Totodata, in 2012 a fost inaugurat Centrul Medical MedLife Victoriei, primul centru dedicat abonatilor, si a fost extinsa Hyperclinica MedLife Titan.

La 17 ani de la lansare, MedLife isi desfasoara activitatea in 9 hyperclinici, 8 laboratoare proprii, 6 spitale in Bucuresti si in tara, 9 centre cu specializare unica, 6 farmacii, 3 maternitati, avand acoperire nationala prin clinici proprii si clinici partenere.

Am ajuns la un nivel la care putem spune ca avem un sistem medical complet, pe care il consolidam si il dezvoltam permanent, dar inca mai exista loc de crestere.

MedLife este singurul dumneavoastra proiect in lumea afacerilor? Ce alte proiecte desfasurati in acest moment?

M-am implicat in mai multe proiecte, pe care le consider in egala masura importante si valoroase.

Incerc sa schimb ceva in societatea romaneasca si sa influentez in bine, impreuna cu alti antreprenori importanti, mersul lucrurilor in economie, prin fundatia Romanian Business Leaders.

Antreprenoriatul social imi ocupa in aceasta perioada o buna parte din timp. In paralel, datorita pasiunii pe care o am pentru yachting, am devenit acum aproape sapte ani importatorul NauticLife, am infiintat o scoala de navigatie - Romanian Yachting School - si am achizitionat Marina LifeHarbour, fosta Limanu.

NauticLife este reprezentantul exclusiv in Romania al producatorului francez Beneteau, liderul mondial al industriei de yachting.

Sunt si membru fondator al Asociatiei Nautic Club, al Colegiul Nautic Roman, respectiv al clubului de pescuit PeApa.

Va mai ramane si timp liber pentru familie si pasiuni? Cum alegeti sa va relaxati in astfel de momente?

Petrec mult timp cu familia, pentru ca am doi copii pe care ii ador si pe care imi doresc sa-i vad crescand si sa le fiu alaturi in etapele importante ale dezvoltarii lor, mai merg in Delta si sunt pasionat de tot ce inseamna navigatie.

#mihai marcu medlife, #afaceri Mihai Marcu, #omul afaceri NauticLife , #Top Afaceri