Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Yves Maitre este noul CEO al HTC

Yves Maitre este noul CEO al HTC


HTC Corporation anunta astazi numirea lui Yves Maitre in functia de CEO al HTC, cu efect imediat.

Yves se alatura companiei HTC, anterior ocupand pozitia de Vicepresedinte Executiv al Diviziei de Echipamente si Parteneriate destinate consumatorilor in cadrul Orange, una dintre cele mai importante companii de telecomunicatii din lume, unde acesta a supravegheat implementarea strategiei companiei franceze.

Experienta lui Yves include colaborarea cu cele mai mari branduri de electronice de larg consum din lume, precum si detinerea unui intreg portofoliu de servicii mobile conectate. De asemenea, Yves a fost membru al grupului de inovatie tehnologica al Orange, fiind insarcinat cu dezvoltarea oportunitatilor de venituri disruptive.

Cher Wang va continua in functia de Presedinte al HTC, unde aceasta se va concentra pe viitoarele tehnologii care se aliniaza cu portofoliul extins al HTC, dar si cu viziunea VIVE Reality.

"Acum patru ani, cand am preluat functia de CEO, mi-am propus sa reinventez compania HTC, devenind astfel un ecosistem complet, dar si sa creez conditiile pentru ca HTC sa infloreasca in ceea ce priveste 5G-ul si XR-ul. Prin urmare, acum este momentul perfect sa predau conducerea unui lider puternic pentru a ne ghida in urmatoarea etapa a calatoriei noastre," a declarat Cher Wang, Presedinte HTC. "Sunt foarte incantata ca Yves preia fraiele; acesta are o legatura veche cu HTC si impartaseste pasiunea noastra pentru inovatie. Cred cu tarie ca Yves este cel mai potrivit lider pentru a continua sa conduca compania HTC la potentialul maxim."

"HTC este de mult timp un indicator pentru inovatia tehnologica si sunt onorat sa fiu selectat de catre Consiliul de Directori pentru a conduce urmatoarea faza a companiei," a declarat Yves Maitre, CEO al HTC. "In intreaga lume, HTC este recunoscut pentru premierele sale in materie de comunicatii mobile si spatiul XR. Sunt incredibil de entuziasmat fiindca voi contribui la dezvoltarea atat a viitorului 5G, cat si al XR-ului, impreuna cu angajatii HTC, clientii si investitorii companiei. Vom continua tranzitia de la construirea celor mai bune echipamente pentru consumatori din lume la construirea de servicii complete, care sa simplifice gestionarea si implementarea acestora."

HTC inoveaza in jurul unui portofoliu tehnologic divers, ce include realitate virtuala si extinsa (XR), dispozitive si tehnologii 5G, AI si Blockchain. Compania detine un record remarcabil in ceea ce priveste inovatia de varf, anul acesta castigand premii media si aprecieri din partea industriei pentru ecosistemul de produse de realitate virtuala VIVE, dar si pentru Hub-ul HTC 5G, adoptat de catre operatorii de telefonie mobila din intreaga lume pentru a implementa tehnologia 5G.

Despre Yves Maitre

Yves Maitre a detinut pozitii de conducere in cadrul Orange timp de 14 ani, cea mai recenta functie fiind cea de Vicepresedinte Executiv al Diviziei de Echipamente si Parteneriate destinate consumatorilor. Acesta a inceput sa lucreze cu HTC pentru prima data in 2005, cand detinea pozitia de Vicepresedinte al Diviziei dedicate Dispozitivelor.

De-a lungul mandatului acestuia la Orange, Yves a furnizat constant servicii si dispozitive inovative, pe fondul unor responsabilitati din ce in ce mai mari si, de asemenea, a fost primul care a negociat si implementat prezenta smartphone-urilor Android in Europa.

Expertiza sa include atat electronice si servicii de consum, cat si dezvoltarea tehnologiei B2B.

Inainte de a se alatura companiei Orange, Yves a lucrat 6 ani pentru compania de electronice de consum Thomson Multimedia, unde acesta a detinut pozitii de conducere atat in SUA, cat si in Singapore. De asemenea, Yves a ocupat roluri in lantul de aprovizionare si gestionarea produselor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1132 ori
Citeste mai multe desprenoul CEO HTC Yves Maitre CEO HTC