Traian Basescu: Romania trebuie sa aiba un deficit mai mic de 3%

Luni, 24 Octombrie 2011, ora 22:30
1513 citiri
Traian Basescu: Romania trebuie sa aiba un deficit mai mic de 3%
Foto: presidency.ro

Tinta de deficit trebuie sa fie revizuita, bugetul pe 2012 trebuie sa aiba un deficit mult mai mic de 3%, a declarat, luni, presedintele Traian Basescu, dupa intalnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu guvernatorul BNR, cu seful guvernului si cu ministrii pe domeniile economice.

"Trebuie revizuita tinta de deficit. Datorita costurilor de finantare, e bine sa abordam bugetul 2012 cu un deficit mult mai mic de 3 procente, calculate pe ESA. Cu cat va fi acesta mult mai mic, trebuie sa analizeze Guvernul, sa gaseasca solutii de diminuare a nevoii de imprumut de pe piata interna sau externa, din cauza dobanzilor", a declarat Traian Basescu, potrivit Ziare.com.

"Din cauza situatiei din UE si a situatiei din Grecia, bugetul pe 2012 trebuie sa fie extrem de prudent, nu pentru ca n-am gasi bani sa finantam deficitul, ci pentru ca finantarea deficitului e extrem de scumpa", a explicat seful statului.

Este "o conjunctura politica ce ne obliga la prudenta", a spus Traian Basescu, adaugand ca "toti cei care inteleg cum functioneaza un buget stiu ca nicio tara nu are de finantat deficitul ei din anii in curs, Romania are de finantat si imprumuturile din anii anteriori".

"Vreau sa intelegeti ca invitatia mea la prudenta, la responsabilitate si corecta informare a populatiei e o obligatie", a atentionat Traian Basescu.

Spania, tara care a avut triplu A, sta mai prost ca noi, Italia la fel, Bulgaria sta mai bine, a adaugat seful statului. El a explicat ca "pana in 2008, bugetul a fost ajutat de privatizari. Dupa, procesul de privatizare nu a mai putut ajuta bugetul. Bugetul de stat nu mai are sursa AVAS, care privatiza si trimitea banii la trezorerie si de acolo, in Parlament, unde se dadeau ajutoare si nu se construia niciun kilometru de autostrada".

La intalnirea de luni "am mai stabilit ca bugetul nu trebuie sa afecteze investitiile. Suntem al doilea stat ca buget alocat investitiilor din UE, trebuie sa mentinem acest standard. Investitia publica ne-a permis sa mentinem un nivel acceptabil al sondajului. Iar domnii ministri care inca orbecaie cu aprobarea investitiilor sa dea avizul", a avertizat Traian Basescu.

Avantajul e ca factorul politic, alaturi de BNR, e constient de risc si ca trebuie sa ia masuri pentru a nu mari nivelul de indatorare, crede presedintele.

Inca de la inceput, Traian Basescu a tinut sa sublinieze ca intalnirea de la Palatul Cotroceni a avut loc pentru a-i informa pe cei invitati cu privire la desfasurarea ultimului Consiliu European, de duminica, la care a participat presedintele.

Subiectele de discutie si concluziile intalnirii

"In al doilea rand, maine am o intalnire cu presedintele Barroso si trebuia sa-mi iau informatiile privind procesul de absorbtie a fondurilor europene, dar si la recapitalizarea bancilor din UE si fondurile de asistenta financiara", a adaugat Basescu.

Printre subiectele de discutie s-au mai aflat o analiza a situatiei economice din UE si regiune, absorbtia fondurilor europene de catre Romania, nevoia de transparentizare a bugetului. "I-am avertizat pe membrii Cabinetului ca voi retrimite la Parlament un buget care nu arata unde se duc banii pe investitii", a spus seful statului.

De asemenea, din discutie nu a lipsit un subiect preferat al presedintelui, in ultima perioada - crearea de locuri de munca prin deschiderea exploatatiilor de aur si argint.

O alta concluzie a intalnirii de la Palatul Cotroceni a fost ca "autoritatile de management din ministere au lucrat bine sau acceptabil, fiind, spre exemplu, la Ministerul Dezvoltarii, aproape de contractarea intregului buget de la UE. Din pacate, avem mari probleme la facturarea lucrarilor".

"Fac apel si la autoritatile locale sa factureze, pentru ca altfel nu putem absorbi bani europeni", a spus Traian Basescu, subliniind ca nivelul de absorbtie al Romaniei, de 14,8%, este si din cauza faptului ca s-au cheltuit si bani din buget care, din cauza sistemului deficitar de facturare, nu au putut fi consumati. "Trebuie accelerat procesul de facturare", a fost concluzia sefului statului.

In ce priveste indexarea pensiilor, Traian Basescu a spus ca "Vom stabili. Ce va pot spune despre pensii e ca nu se vor taia sau impozita. Nu se vor face reduceri".

In schimb, "reduceri de cheltuieli trebuie sa se faca, dar nu de la investitii. E treaba bugetului de stat, a Guvernului, insa nu se pune problema reducerii de pensii si salarii", a conchis seful statului.

FMI si Banca Mondiala revin in Romania

Traian Basescu a participat in weekend-ul trecut, la reuniunea sefilor de stat si de guvern de la Bruxelles, la care au fost dezbatute subiecte precum perspectivele economice ale Europei, recapitalizarea bancilor, planul de salvare a Greciei, dar si aderarea Romaniei la Spatiul Schengen.

Luni dimineata, membrii Guvernului, in frunte cu Emil Boc, au fost invitati la Palatul Cotroceni in vederea unei informari cu privire la rezultatele reuniunii de la Bruxelles, la intalnire participand si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Marti, delegatiile FMI, CE si BM revin in Romania pentru noi consultari cu Guvernul, si tot marti presedintele Traian Basescu va discuta cu presedintele CE, Jose Manuel Barossi, pe teme legate de absorbtia fondurilor europene, in avampremiera reuniunii liderilor europeni de miercuri, de la Bruxelles, la care se vor lua deciziile finale privind viitorul economic al Uniunii Europene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Traian Basescu deficit bugetar, #basescu criza economica, #Basescu buget 2012 , #Criza economica