Basescu: 2.500 de romani se afla in Japonia

Sambata, 12 Martie 2011, ora 00:09
1480 citiri
Basescu: 2.500 de romani se afla in Japonia

Presedintele Traian Basescu si-a exprimat, vineri, compasiunea pentru victimele cutremurului din Japonia si a subliniat importanta ca cetatenii romani care pleaca in strainatate sa se obisnuiasca sa isi anunte prezenta la ambasada, informeaza Mediafax.

"Imi exprim compasiunea pentru victimele cutremurului din Japonia", a spus presedintele Traian Basescu, adaugand ca, in masura in care va putea, Romania va fi gata sa raspunda oricarei solicitari de sprijin pe care o va primi din partea acestei tari.

Presedintele Basescu a precizat ca aproximativ 2.500 de cetateni romani se afla in prezent in Japonia si "ambasada Romaniei incearca sa fie in legatura cu cetatenii romani pentru eventuale cereri de sprijin".

"Aici, sigur, nu vreau sa dau lectii, dar intotdeauna astfel de evenimente ne gasesc intr-o situatie destul de dificila din punctul de vedere al cunoasterii numarului de cetateni romani care se afla intr-o tara. Probabil ca, in timp, romanii care pleca in strainatate vor trebui sa se obisnuiasca sa anunte ambasada", a mai spus presedintele Traian Basescu.

El a adaugat ca, astfel, diplomatii ar putea ajuta mult mai mult romanii aflati la un moment dat intr-o situatie in care sa aiba nevoie de sprijin si a spus ca situatia dificultatii identificarii cetatenilor romani nu este doar in Japonia, ci s-a inregistrat si in Egip si in Libia si in Palestina si in urma cu trei ani in Liban.

"Este o necesitate anuntul catre ambasada, ca nu-i spioneaza nimeni. Doar sa stim cum ii putem eventual contacta in situatii deosebite", a spus presedintele.

Cutremurul care a afectat vineri nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic seism inregistrat vreodata in acest arhipelag, avand magnitudinea de 8,9 potrivit institutului american de geofizica (USGS) si 8,8 potrivit Agentiei japoneze de meteorologie.

Seismul s-a produs la 24,4 kilometri adancime, la ora 14.46 (07.46 ora Romaniei) si la aproximativ 100 de kilometri in largul prefecturii Miyagi, in nord-estul Japoniei.

Acesta a fost urmat de numeroase replici si de mai multe valuri seismice, dintre care unul a ajuns la zece metri inaltime in Sendai. Ministerul roman de Externe a precizat, vineri, ca, pana in acest moment, autoritatile nipone nu au semnalat misiunii diplomatice romanesti de la Tokyo prezenta unor cetateni romani printre victimele cutremurului produs vineri in Japonia.

Numarul romanilor din Japonia este de aproximativ cinci-sase mii, potrivit estimarii facute de fondatorul comunitatii romanesti din Japonia, Geo Scripcariu, care a sustinut ca, cel mai probabil, acestia sunt bine, bazandu-se pe pregatirea societatii japoneze pentru asemenea momente. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cutremur japonia, #cutremur, #traian basescu, #romani , #stiri Traian Basescu