Basescu cere socoteala Bancii Nationale pentru electorata: Este un fals, o pacaleala

Miercuri, 12 Februarie 2014, ora 09:45
1828 citiri
Basescu cere socoteala Bancii Nationale pentru electorata: Este un fals, o pacaleala

Presedintele Traian Basescu reproseaza Bancii Nationale, Guvernului si Fondului Monetar International, elaborarea, propunerea si acceptarea electoratei, o facilitate pentru persoanele cu credite, pe care presedintele a catalogat-o ca fiind "un fals, o pacaleala pentru cei care vor beneficia de ea".

"Am luat nota de afirmatia lui Victor Ponta in care a multumit guvernatorului BNR ca au muncit doua luni cu echipa pentru aceasta electorata. Nu mi-a venit sa cred ca BNR ar fi implicata in acest proiect electoral, pentru ca este un fals, o pacaleala pentru cei care vor beneficia de ea. Am verificat si intr-adevar, ideea a venit de la BNR. Nu as mai vrea sa il vad pe mierosul purtator de cuvant al BNR-ului, explicandu-ne cum Banca Nationala, nici usturoi nu a mancat, nici gura nu-i miroase", a afirmat Traian Basescu, in cadrul unei emisiuni la B1 TV.

Presedintele sustine ca va refuza sa semneze scrisoarea de intentie cu FMI, daca apare "aceasta electorata", despre care a spus ca este "atat de imorala incat nici macar nu va putea fi controlata".

De asemenea, seful statului a facut referire si al modul in care aceasta masura a fost acceptata de catre Fondul Monetar International: "Nu am ezitare sa o spun: si echipa Fondului a gresit acceptand aceasta solutie. Am vazut-o pe doaman sefa delegatiei, poate avand o experienta mai mica, fericita ca a gasit o solutie inovativa. Nu, doamna reprezentanta a Fondului, ti-o spun eu, presedintele acestei tari in care vii in misiuni, experienta imi spune ca este gresit, iar doamna trebuie sa aiba experienta suficienta sa conduca delegatia Fondului in Romania", a declarat presedintele.

Electorata arunca in aer puterea de guvernare

Electorata, o facilitate pentru persoanele cu credite la banci, a fost propusa cu scopul de a stimula consumul, insa a reusit in doar cateva zile sa arunce in aer puterea de guvernare. Combatuta la scara larga de economisti, masura este nepopulara si in randul liberalilor, provocand o noua criza in sanul USL. In urma scandalului, ministrul Finantelor Daniel Chitoiu, care si-a asumat proiectul elaborat impreuna cu BNR, a demisionat din functie.

Electorata a fost anuntata la inceputul saptamanii trecute de premierul Victor Ponta, in contextul prezentarii concluziilor vizitei misiunii FMI in Romania. Masura se dorea a fi o facilitate pentru persoanele care au credite la banci si un venit de maximum 1.610 lei lunar. In urma unei intelegeri cu banca, acesti clienti pot ajunge la injumatatirea ratei pe o perioada de doi ani. Masura ar putea intra in vigoare de la 1 aprilie si de aceasta vor putea beneficia cei care nu au restante mai vechi de 90 de zile la creditele bancare.

Liberalii s-au pozitionat inca de la inceput impotriva masurii, sustinand ca nu a fost discutata in cadrul USL. Unul dintre cei mai ferventi combatanti ai propunerii este chiar prim-vicepresedintele PNL Klaus Iohannis:

"Nu mi se pare o masura buna. Nu a fost discutata in PNL, nu stiu daca a fost discutata in PSD. Dupa parerea mea, nu va da rezultate decat in talk-show. Nu cred ca este o masura buna pentru oamenii care au venituri mici, care, peste doi ani, vor trebui sa plateasca o rata considerabil mai mare decat cea pe care o platesc acum", a declarat Iohannis.

Si analistii economici sustin ca electorata este o masura politica si sociala care nu va corespunde dorintelor acestora, intrucat nu are o siguranta de aplicabilitate.

"Nu este o masura economica, ci una politica si sociala. Oricum am intoarce-o noi pe toate fetele, ea nu raspunde semnificativ consumului. Are mai degraba un efect demonstrativ decat unul operational, de stimulare a consumului", a declarat secretarul general al CFA Romania, Adrian Mitroi, pentru Business24.

Analistii recomanda punerea in practica a altor masuri economice

Consecutiv unei astfel de masuri, care nu este una economica, trebuie puse in practica alte masuri economice care trebuie sa fie colaterale si ajutatoare in cresterea consumului:

- reducerea TVA, daca nu pe ansamblu macar la articolele de baza

- reducerea CAS, impreuna cu eliminarea impozitului pe profitul reinvestit

- suport pentru firmele noi care angajeaza mai mult de 20 de persoane

Toate acestea sunt masuri cu impact economic care ajuta la cresterea consumului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#credit fiscal rate, #reducere rate guvern, #reducere rate banca, #schema fiscala rate , #stiri Traian Basescu