Basescu, ingrijorat de seceta care se suprapune crizei economice

Marti, 26 Mai 2009, ora 09:41
1015 citiri
Basescu, ingrijorat de seceta care se suprapune crizei economice

Presedintele Traian Basescu s-a aratat luni ingrijorat de faptul ca seceta se suprapune in acest an cu criza economica, culturile fiind deja afectate.

"Am atentionat grupul cel mai mare din Camera si de la Senat asupra suprapunerii peste situatia de criza economica a secetei. Establishment-ul politic poate ar fi foarte interesat de seceta, anuntata din ianuarie", a declarat seful statului.

Presedintele a adaugat ca ar trebui puse in stare de functionare instalatiile de irigatii, sau, ironic, a afirmat ca "in momentul in care seceta este definitiv instalata si incep sa fie afectate culturile, Guvernul pur si simplu sa dea drumul la apa".

Ministrul Agriculturii Ilie Sarbu a declarat miercuri ca, potrivit datelor centralizate de MAPDR, pana in prezent, 1.054.000 hectare de teren insamantat cu cereale au fost afectate de seceta si inghet, fiind posibil ca, in 2009, in Romania sa fie declarata starea de calamitate din cauza secetei.

Pe de alta parte, reprezentantii sindicali din agricultura sustin ca in Romania sistemele de irigatii nu au fost refacute si nici nu s-au construit altele noi in ultimii 20 de ani.

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a anuntat ca temperatura va oscila puternic in mai, cu valori de pana la 30 de grade Celsius ziua si pana la -5 grade Celsius noaptea, in timp ce in iunie-august sunt asteptate calduri peste limitele normale. Astfel, potrivit ANM, seceta va fi resimtita cel mai puternic in Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei si estul Moldovei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#seceta, # irigatii, # agricultura, # culturi, # temperaturi, # sarbu, # basescu , #stiri Traian Basescu