Basescu: MAI, Munca si MF sa-si reduca personalul

Joi, 26 Mai 2011, ora 18:02
1749 citiri
Basescu: MAI, Munca si MF sa-si reduca personalul

Presedintele Traian Basescu a afirmat joi, la RRA, ca Ministerul de Interne, Ministerul de Finante si cel al Muncii trebuie sa opereze reducerile de personal, atentionandu-le sa nu astepte o suplimentare bugetara, intrucat aceasta nu va fi realizata, informeaza NewsIn.

Basescu a indicat trei ministere care "stau pitite" din punct de vedere al reducerii numarului de personal.

"E Ministerul de Finante, care n-a facut niciun fel de reducere de personal, decat ce s-a redus natural; n-a facut vreo restructurare.

Celelalte ministere au facut toate. E Ministerul Muncii si Ministerul de Interne.

La Ministerul de Interne, cel putin, toata lumea spune: 'Dar avem nevoie de politisti, avem nevoie de siguranta cetateanului', iar raspunsul meu este: Da, sa ramana politistii, sa marim numarul de politisti, dar uitati-va ce zace in inspectorate, directii si directioare.

Tot soiul de oameni care n-au nicio treaba cu siguranta cetateanului, cu ordinea, si asa mai departe.

Eu aceasta zona o vizez. Sigur, nu exclud posibilitatea ca sefii din minister sa vina cu niste variante de restructurare in care sa incepem tot cu seful de post", a spus presedintele.

"Nimeni nu vorbeste de reducerea numarului de politisti in mediul rural, ci de o reorganizare, ca sa fie un grup de zece politisti care sa act ioneze pe o zona, nu doi care stau amarati intr-o comuna, cand pleaca in concediu, inchid postul de politie.

Deci nu va grabiti aici. Insa, ma uitam si acum, ei vad ca depasesc bugetul alocat pentru anul acesta si sa nu creada nimeni ca...Cel putin asta-i ce m-a asigurat premierul, ca nu va fi suplimentat bugetul.

Sa nu creada nimeni ca au intarziat atat de mult restructurarea, ca si-au dat salarii de merit si nu stiu ce la varful ministerului si la varful institutiilor, si peste doua luni vine cineva sa le suplimenteze bugetul.

Aici gresesc, daca si-au facut aceasta socoteala, pentru ca Romania nu-si va sacrifica credibilitatea, capacitatea de a ramane in deficitul cu care ne-am anjagat, de dragul unor sefi din politie.

Acest lucru nu se va intampla", a mentionat presedintele. "De asemenea, trebuie sa ma uit si la Ministerul de Finante.

Deja, firmele au posibilitatea sa raporteze electronic bilanturi, toate informatiile pe care le dadeau, dar vad ca tinem acelasi numar de doamne si domni.

Pai nu se poate, ca de asta am platit informatizarea. Lucru valabil si la Ministerul Muncii.

Eu nu spun sa fie dati afara inspectori, cei care merg pe teren, dar cei care taie frunze la ca ini prin toate structurile Ministerului Muncii trebuie sa-si vada de alt job", a mai spus Basescu.

Pe de alta parte, Basescu s-a referit si la situatia lui Laurentiu Mironescu, precizand ca fostul secretar general al MAI a primit aviz ORNISS.

In aceste conditii, presedintele a remarcat ca "daca era ceva de spus, trebuia spus in ianuarie". 

Vești proaste pentru angajații Tarom. Compania intră în reorganizare economică
Vești proaste pentru angajații Tarom. Compania intră în reorganizare economică
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, 24 aprilie, la Tulcea, că TAROM va primi până la finele lunii ajutor din partea Comisiei Europene şi apoi va intra într-o...
#basescu, #disponibilizari, #ministerul e finante, #ministerul muncii, #politisti, #reduceri de personal, #traian basescum mai , #stiri Traian Basescu