Basescu, nemultumit ca masurile de auteritate nu au fost luate mai repede

Luni, 07 Iunie 2010, ora 01:21
1477 citiri
Basescu, nemultumit ca masurile de auteritate nu au fost luate mai repede

Presedintele Traian Basescu a reprosat Guvernului, in cadrul intalnirii care a avut loc duminica, la Snagov, cu ministrii si cu parlamentarii PDL, ca nu a luat masurile de austeritate cu mai mult timp inainte, au declarat pentru NewsIn surse participante la intalnire.

"Presedintele a vorbit aproximativ 20-30 de minute fara intrerupere. A spus, printre altele, ca este nemultumit ca Executivul nu a luat mai repede masurile, ca acestea trebuia luate fara amanare", au declarat sursele citate.

Acestea au mai spus ca Traian Basescu a sugerat, fara a se exprima in acesti termeni, ca premierul Emil Boc ar fi fost victima actiunilor propriilor ministri.

El a mai spus ca majorarile de pensii si salarii acordate de PNL in anii anteriori au adus economia romaneasca in situatia actuala. Presedintele Traian Basescu a participat duminica seara, la Snagov, la o intalnire cu premierul Emil Boc, cu membri ai Cabinetului si parlamentari ai PDL.

Intrevederea a avut loc in contextul in care luni, incepand cu ora 16:00, Cabinetul Boc isi angajeaza raspunderea asupra "legilor austeritatii", care prevad in principal reducerea pensiilor si a salariilor. PSD a anuntat ca depune doua motiuni de cenzura.

Pentru a demite Executivul, opozitia mai are nevoie de 19 voturi din partea parlamentarilor puterii. 

#basescu, #masuri, #austeritate, #guvern , #stiri Traian Basescu