Efectul Basescu: Restantierii, parati la angajator

Luni, 09 Martie 2009, ora 09:20
1168 citiri
Efectul Basescu: Restantierii, parati la angajator

Pedepsirea rau-platnicilor cu intentie ar putea intra in sarcina angajatorilor. Oamenilor li s-ar putea popri contul cu salariul

Una dintre metodele de stimulare a restantierilor de catre stat si ban­cheri ar putea fi pedepsirea lor chiar de catre propriul angajator, solutie aflata la nivel de discutie intre ban­cheri. Presedintele Traian Basescu spu­nea saptamana trecuta ca statul ar putea interveni pentru a determina rau-platnicii sa achite datoriile catre banci.

"Pentru a proteja sistemul bancar vom analiza posibilitatea actiunii sta­tului, astfel incat cei care deliberat nu ramburseaza creditele sa fie stimulati sa o faca", declara miercuri seful sta­tului.

Desi bancherii au negat ca ar fi facut vreo propunere presedintelui in acest sens, sustinand pe buna dreptate ca interventia statului nici nu ar fi posibila in acest context, au discutat totusi despre solutii mixte. Nu am propus nimic direct presedintelui sau Bancii Nationale.

Dupa parerea mea insa solutii ar fi. De exemplu, colaborarea cu angajatorii in sensul sanc­tio­na­rii restantierilor ar fi una dintre ele", spune presedintele unei banci de top 10. Mai precis, cu ajutorul unei le­gis­latii adecvate, bancherii ar putea for­ma o comisie care sa decida daca anu­miti restantieri au ajuns cu in­ten­tie in situatia de a nu mai plati ratele. Ul­terior, aceasta comisie ar urma sa pre­zinte angajatorilor situatia rau-platnicilor cu buna stiinta, impunandu-le acestora sa ia masuri de sanc­tio­na­re.

Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android. Despre ce este vorba
Google a lansat recent noi funcții pentru ecosistemul Android, proiectate să îmbogățească experiența utilizatorilor pe dispozitive mobile, tablete, smartwatch-uri și sisteme auto....
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Apple se pregătește să aducă pe piață modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max în două noi opțiuni de culoare: Desert Titanium și Titanium Grey, potrivit ultimelor informații...
#bancheri, #credite, #restantieri , #stiri Traian Basescu