Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Presedintele Basescu l-a suspendat din functie pe ministrul muncii Paul Pacuraru

Presedintele Basescu l-a suspendat din functie pe ministrul muncii Paul Pacuraru
Loading from
Presedintele Traian Basescu l-a suspendat luni din functie pe ministrul muncii Paul Pacuraru, avand in vedere ca DNA a inceput urmarirea penala a acestuia, informeaza un comunicat al Administratiei Prezidentiale, remis marti NewsIn. "Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat luni, 22 septembrie, Decretul privind suspendarea din functia de ministru al Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse a domnului Paul Pacuraru, avand in vedere ca Directia Nationala Anticoruptie din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a inceput urmarirea penala fata de acesta, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita", se arata in documentul citat.


Senatul a decis pe 26 august ca Paul Pacuraru poate fi urmarit penal, avizand o cerere a DNA in acest sens.



Ministrul Muncii s-a prezentat la DNA, pe 19 septembrie, unde a fost chemat, potrivit unor surse judiciare, pentru a i se aduce la cunostinta in legatura cu dosarul in care procurorii il cerceteaza pentru luare de mita. Pacuraru a declarat ca, in dosarul lui care se afla la DNA, luarea de mita este "o infractiune conexa, nu directa", si are in spatele ei "zero lei si zero bani".



DNA a sesizat Senatul, pe 18 aprilie,
pentru a cere inceperea urmarii penale in cazul ministrului Paul Pacuraru in conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constitutia Romaniei si art. 12 si 19 din Legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala, republicata si avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr.270 din 10 martie 2008, se arata in comunicatul DNA.
Sursa: Business24.ro
Articol citit de 427 ori