Umbra prelunga a trecutului

Vineri, 05 Ianuarie 2007, ora 08:26
1215 citiri

Raportul unei comisii de experti despre trecutul comunist, prezentat recent la Bucuresti, lasa cateva chestiuni fara raspuns. Membrilor comisiei nu li s-a permis accesul la mai multe arhive si din acest motiv raportul contine doar putine date noi.

Inainte cu doar doua saptamani de aderarea Romaniei la UE, raportul unei comisii de experti, care urma sa dezvaluie aspecte ale dominatiei comuniste, elaborat la solicitarea presedintelui Traian Basescu, a provocat agitatie in tara. Comisia a fost constituita de presedinte in aprilie 2006 cu scopul declarat de a crea o baza solida si documentata care sa faca posibila condamnarea formala a comunismului. Rezultatele acesteia erau asteptate cu o oarecare tensiune, iar expertilor din echipa condusa de politologul Vladimir Tismaneanu, profesor in SUA, li s-a promis ca vor beneficia de acces nelimitat la toate documentele relevante din arhive. Acest lucru a dat motive de optimism, stiut fiind ca accesul la documentele din perioada dominatiei comuniste a fost pana acum extrem de restrictiv, ceea ce a impiedicat enorm prelucrarea istoriei mai recente si a lasat fara raspuns multe probleme arzatoare.

Din pacate, autorilor care lucrau la raportul de experti li s-a refuzat, din diverse motive partial nejustificate, accesul la multe arhive. Raportul de 660 de pagini nu a reusit sa adauge cercetarilor de pana acum elemente noi. El se bazeaza mai degraba pe materiale de cercetare publicate deja, pe literatura memorialistica si baza de date, in special sub forma de interviuri, apartinand unor organizatii nonguvernamentale ca Alianta Civica. Astfel, raportul este prezentarea cea mai detaliata si cuprinzatoare a comunismului romanesc, in aceasta constand si principalul merit al sau in ceea ce priveste prelucrarea literaturii bogate din perioada comunismului romanesc.


Dat fiind termenul relativ scurt aflat la dispozitia autorilor, a fost posibila prezentarea doar a unor aspecte singulare. Astfel, cu ajutorul unor noi documente de arhiva s-a demonstrat ca inalti prelati, cum este Teoctist, desemnat in 1986 drept patriarh al BOR, fiind activ si astazi, isi datoreaza pozitia colaborarii stranse cu regimul. Raman insa multe intrebari fara raspuns, cum ar fi cele referitoare la responsabilitatea regimului Ceausescu pentru cazurile misteriose de deces din conducerea sectiei romane a postului Europa libera.
De asemenea, raportul nu ia nici o pozitie fata de problema intens dezbatuta privind posibilitatea inscenarii caderii lui Ceausescu in decembrie 1989. La fel de nesigure sunt si aprecierile privind numarul urmaritilor pe motive politice. Autorii oscileaza intre cifra de 350.000 pana la cel mult doua milioane de cazuri in perioada 1945-1989.

Lipsa accesului la noi surse de arhiva face sa fie preluate in parte pozitii din literatura memorialistica cu tenta personala care s-ar putea sa nu reziste in fata unei verificari critice. Astfel, rezistenta anticomunista armata din anii '40 si '50 este prezentata foarte detaliat. Cu precizarea ca in Romania a existat cea mai activa si mai numeroasa rezistenta anticomunista din toate tarile est-europene, raportul contribuie la crearea unui mit al luptatorilor din munti. Este trecut sub tacere ca era vorba de fapt de grupari mici si razlete de oameni, care incercau sa se eschiveze, din diferite motive, de la controlul regimului. Grupele izolate nu erau animate nici de scopuri politice si nici nu erau un grup organizat. Deci, nu poate fi vorba de fapt de un grup de partizani. Dupa cateva manifestari de rezistenta inabusite, care ar fi constituit o alternativa democratica la sistemul la putere, cum a fost cazul in Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968) sau Polonia (1980), dupa sfarsitul dictaturii comuniste a inceput un proces de infrumusetare a luptatorilor din rezistenta armata. Faptul ca printre membrii acestora se aflau si forte dubioase, cu obiective politice cu totul altele decat democratice, da exagerarilor romantice ale luptei pentru libertate o stralucire in plus. Si aici, ca si in alte pasaje, comisia si-a insusit un punct de vedere care depaseste obiectivul propriu-zis al raportului, de a fi o condamnare a comunismului.

Raportului acorda spatiu larg masurilor de teroare de la inceputul perioadei Gheorghiu-Dej (1945-1965), prezentand inainte de toate cadrul institutional. Descrierile mecanismelor terorii si transferarea sarcinilor centrale la nivel ierarhic inferior raman mai degarba palide. La fel, si domnia lui Nicolae Ceausescu (1965-1989) ramane saraca in date. Chiar daca represiunea este prezentata mai subtil, a fost mai putin devastatoare. In locul puterii, a aparut o intreaga paleta de masuri perfide menite sa distruga personalitatea.

Cultul grotesc al personalitatii, spionarea de catre Securitate si accesul restrictiv la resursele vietii cotidiene serveau compromiterii reciproce a cetatenilor. Regimul isi propunea sa atraga fiecare individ in inscenarea rituala si stabilizarea sistemului, sa-l oblige in mod repetat la actiuni loiale pentru a-l face astfel complice, colaborator.

Negarea unor valori, tradarea persoanelor apropiate, neincrederea generala si teama faceau parte fara indoiala din efectele cele mai pregnante si devastatoare ale dominatiei comuniste, deoarece au fost cu mult mai eficiente decat teroarea. Consecintele sociale masive rezultate actioneaza inca si astazi si au influentat si activitatea comisiei. Sorin Antohi, membru al comisiei si intelectual de seama din randul societatii civile, s-a retras dupa scurta vreme din comisie si a marturisit brusc ca in tinerete a colaborat cu Securitatea. La randul sau, presedintele comisiei, Vladimir Tismaneanu s-a confruntat cu acuzatia de a fi fiul unui inalt functionar comunist, care a functionat - pana la plecarea sa din Romania - drept un apartenent al nomenclaturii privilegiate, deci nu dispune de autoritatea morala necesara de a condamna comunismul.

Faptul ca reprosurile vin tocmai din partea unor figuri notorii ai vechiului sistem, demonstreaza cat de nonsalant actioneaza aceste cercuri in viata publica. Un motiv in plus pentru a demonstra necesitatea prezentarii cat mai transparente a trecutului comunist. Pentru ca afirmatii nedovedite si presupuneri despre trecutul de spion al unora face parte din repertoriul standard al anihilarii adversarilor si otravesc climatul politic. Tocmai apologetilor convinsi ai regimului comunist le reuseste mereu sa descopere prin informatii din interior si bune relatii cu aparatul serviciilor secrete puncte slabe ale reprezentantilor societatii civile sau ai vietii politice, impiedicand astfel prezentarea transparenta a trecutului.

Masurile prezentate in raport cuprind, in afara reabilitarii victimelor si interpretarilor juridice, crearea unui memorial central si al unui muzeu, care sa faca posibila cercetarea in continuarea a trecutului comunist, mai ales prin deschiderea arhivelor, precum si prin stabilirea tematicii in procesul de invatamant. Insa, pe langa dezvaluirea mecanismelor de represiune nu trebuie sa se neglijeze stabilizarea sistemului. Prin actualul raport si prin condamnarea oficiala a comunismului ca sistem ilegitim si criminal, s-a facut un pas foarte necesar si important, pas care era de neconceput cu ani in urma. Daca totusi societatea postcomunista se multumeste sa cultive un mit al sacrificiului colectiv si sa canalizeze responsabilitatea catre cele cateva duzini de persoane nominalizate in raport, procesul deosebit de dureros, dar salutar in ultima instanta, al prezentarii trecutului recent ramane unul impotmolit la jumatatea drumului.

Sursa: Rador