Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice a semnat miercuri un contract de credit in valoare de 42 milioane de euro cu Asocierea BRD - CaixaBank - ING Bank, avand ca reprezentant al asocierii - ING Bank, au anuntat reprezentantii companiei.
Creditul este acordat pentru 84 luni, cu o perioada de gratie de 24 de luni.
Imprumutul are ca scop finantarea programului de investitii al companiei, care consta in retehnologizarea mai multor statii, in sisteme integrate de securitate statii si sedii sucursale, in inlocuirea autotransformatoarelor si transformatoarelor in statii electrice.
Garantarea imprumutului se face prin cesiune de creanta cu scop de garantie reala imobiliara, reprezentand 100% din suma imprumutata, se pecizeaza in comunicatul Transelectrica transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Actionarii Transelectrica sunt Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri - 58,6882% din actiuni, Fondul Proprietatea - 13,4990% si alti actionari - 27,81287%.
Transelectrica este operatorul de transport si de sistem, cu un rol cheie pe piata de energie electrica din Romania. Compania administreaza si opereaza sistemul electric de transport si asigura schimburile de electricitate intre tarile Europei Centrale si de Est, ca membru al ENTSO-E (Reteaua Europeana a Operatorilor de Transport si Sistem pentru Energie Electrica).
Transelectrica este responsabila pentru transportul energiei electrice, functionarea sistemului si a pietei, asigurarea sigurantei Sistemului Electroenergetic National (SEN) si reprezinta principala legatura dintre cererea si oferta de electricitate, echilibrand permanent productia de energie cu cererea.