MECMA: Cantitatea gazelor importate in prezent din Rusia se incadreaza in prevederile contractuale

Miercuri, 27 Ianuarie 2010, ora 09:47
1559 citiri
MECMA: Cantitatea gazelor importate in prezent din Rusia se incadreaza in prevederile contractuale

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) a anuntat marti ca, in aceasta perioada, nu se importa suplimentar gaze naturale, cantitatile provenite din Federatia Rusa incadrandu-se in prevederile contractelor incheiate de importatorii de gaze pe termen mediu si lung, informeaza NewsIn.

"Precizam ca, in functie de valorile temperaturilor inregistrate, aceste cantitati pot fluctua, in minus sau in plus, in limitele contractuale, pentru a asigura furnizarea gazului natural in conditii de siguranta. Absolut toate aceste masuri luate sunt firesti in procesul furnizarii utilitatilor pentru consumatorii finali, in conditii de siguranta, pe timp de iarna", se arata in comunicatul MECMA.

Compania Transgaz a anuntat marti ca a decis suplimentarea cantitatii de gaze naturale importate din Rusia cu un milion de metri cubi, ajungandu-se astfel la aproximativ 10 milioane metri cubi de gaze, in conditiile in care consumul a crescut cu aproape 19% fata de cel din urma cu doua saptamani.

Potrivit MECMA, cosul de gaze consumate in Romania se compune din gaze din productia interna, curenta si depozite, si gaze din import, curent si depozite.

Structura amestecului de gaze naturale aprobat de ANRE pentru luna ianuarie 2010 este de 77,5% gaze naturale de provenienta interna (productie interna si depozite) si 22,5% gaze naturale din import (curent si depozite).

#gaze, # import, # rusia, # prevederi contractuale , #stiri Transgaz