Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sudul Dobrogei ar putea fi alimentat cu gaze din Bulgaria, din 2010

Sudul Dobrogei ar putea fi alimentat cu gaze din Bulgaria, din 2010

Mai multe localitati din sudul Dobrogei ar putea fi alimentate, incepand din acest an, cu gaze naturale din Bulgaria, ca urmare a cresterii consumului in zona, iar pentru acest lucru este necesara dezvoltarea unui punct de import al gazelor, in localitatea Negru Voda. 

"Ca urmare a dezvoltarii de noi zone de consum si a intentiei de alimentare cu gaze a zonelor Mangalia si Dobrogea Sud, s-a adoptat ca solutie alimentarea cu gaze din conducta de tranzit dedicata Bulgariei, fiind necesara in acest sens incheierea unor contracte de import intre compania Bulgargaz si furnizorii locali", a comunicat Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, la solicitarea MEDIAFAX.

Investitia, evaluata la 4,5 milioane de lei, este motivata de cresterea sigurantei in aprovizionarea cu gaze a Romaniei si Bulgariei, in conditii de criza, precum cea din ianuarie 2009, cand un diferend intre Rusia si Ucraina a dus la sistarea livrarilor catre mai multe state europene.


"Pentru suplimentarea gazelor destinate Romaniei, cantitati dinspre Grecia si/sau Turcia pot fi dirijate spre sistemul de transport bulgaresc si directionate spre Romania.


In acest mod, cele doua tari se vor putea ajuta reciproc cu cantitati suplimentare in situatii de criza, crescand astfel siguranta in aprovizionare a consumatorilor protejati", precizeaza sursa citata.


Pe langa acest punct de import al gazelor, Romania si Bulgaria vor realiza, pana in 2012, interconectarea sistemelor de gaze pe ruta Giurgiu-Ruse, cu obiectivul de se asigura livrari constante intre cele doua state.


Conducta Giurgiu-Ruse, cu o capacitate anuala de 1,5 miliarde metri cubi de gaze, va avea pe teritoriul romanesc o lungime de 8,4 kilometri, valoarea estimata a lucrarilor fiind de 12,5 milioane de euro.


Uniunea Europeana a acordat anul trecut operatorului sistemului de transport si tranzit al gazelor Transgaz Medias (TGN) cofinantari din fonduri europene in valoare totala de 14 milioane euro pentru proiecte care vizeaza dezvoltarea conductelor de interconectare intre sistemul de transport al gazelor naturale din Romania cu cele din Bulgaria si Ungaria, pe ruta Arad-Szeged.


Transgaz, detinut de stat, prin Minsiterul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, va asigura pentru aceste proiecte o finantare de aproximativ 34 milioane euro. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1033 ori
Citeste mai multe desprebulgaria dobrogea gaze sud